Radiologia digitală reprezintă viitorul în domeniul radiologiei, având următoarele avantaje:

• Reducerea cu 90% a dozei de iradiere faţă de radiologia clasică. Acest avantaj este de fapt avantajul pacientului care va primi cu 90% mai puÅ£ină radiaÅ£ie decât în radiologia tradiÅ£ională.
• Scăderea timpului de lucru prin creÅŸterea vitezei cu care este redată pe monitor imaginea radiologică, practic în câteva secunde;
• ObÅ£inerea unor imagini de calitate superioară;
• Posibilitatea prelucrării imaginilor ÅŸi evidenÅ£ierea unor detalii care nu pot fi percepute altfel de ochiul uman;
• Vizualizarea pe acelaÅŸi ecran a mai multor radiografii panoramice din examinări efectuate la anumite intervale de timp ÅŸi compararea acestora;
• Posibilitatea transmiterii la distanţă a imaginilor prin reÅ£ele de tip Internet;
• o mai bună arhivare ÅŸi gestionare a imaginilor radiologice.

Principiile de funcţionare ale radiologiei digitale.

Radiologia digitală reprezintă o nouă frontieră în radiologia stomatologică, fiind începutul unei revoluÅ£ii în radiologia orală ÅŸi maxilofacială. Prima radiografie digitală intraorală a fost realizată în 1982 de stomatologul francez Francis Mouyen care în colaborare cu firma Trophy (KODAK), a realizat primul radioviziograf cu dispozitive CCD legate prin fibre optice la un computer. Abia după câtiva ani, in 1995, aceeaÅŸi firma va iniÅ£ia ÅŸi sistemul panoramic digital. În ultimii cinci ani. radiologia digitală din domeniul stomatologic a luat amploare prin dezvoltarea sistemelor de achiziÅ£ie ÅŸi optimizarea programelor de procesare de imagine, numeroase firme disputându-ÅŸi autoritatea pe piaţă a aparatelor radiologice digitale.

Ulterior firma Trophy a fost achiziÅ£ionată de grupul american Kodak, iar din acel moment aparatele radiologice poartă numele Kodak.

Principalele componente ale unui sistem radiologic digital sunt: aparatul generator de radiaţii X, senzorul digital, calculatorul cu software-ul adaptat prelucrării de imagine şi elementele necesare stocării şi transmiterii informaţiilor radiologice (imprimantă, CD-uri, dischete, reţele de calculatoare).

La ora actuală există trei tipuri de senzori digitali, având principii de funcÅ£ionare diferite: CCP (charge couple devices), PSP (pholostimulable phosphor plate) ÅŸi recent apăruÅ£i,CMOS (complimentary metal-oxide semiconductor) specifici aparaturii video.

Senzorul digital înlocuieÅŸte filmul radiologic clasic, astfel că pentru realizarea radiografiilor dentare va fi poziÅ£ionat respectându-se aceleaÅŸi principii tehnice din radiologia convenÅ£ională. În urma expunerii la radiaÅ£ii X a regiunii de examinat, rezultă un fascicul neomogen de radiaÅ£ii, energia radiantă fiind absorbită diferit de Å£esuturile străbătute. Această radiaÅ£ie electromagnetică va rupe legăturile covalente din siliciul cristalin, generând o sarcină electrică proporÅ£ională cu radiaÅ£ia incidentă. Semnalul analogic rezultat este transmis computerului, la nivelul acestuia existând o placă de achiziÅ£ie ce realizează conversia analog-digitală a semnalului.

Radiografia clasică este compusă din puncte a căror intensitate variază de la negru la alb pe o scară a nivelurilor de gri. Pentru conversia acestei imagini în formă digitală, ea este împărÅ£ită în piese individuale de informaÅ£ie (numite pixeli) ce descriu intensitatea luminoasă ÅŸi coordonatele punctului (X,Y). Acest proces de fragmentare ÅŸi codificare a imaginii se numeÅŸte digitizare.

Codificarea intensităţii luminoase a fiecărui punct din imagine se face prin atribuirea unui număr binar. Lungimea cuvântului binar induce numărul de gradaÅ£ii posibile pe scară de gri, adică rezoluÅ£ia de contrast. Un bit permite codificarea negru/alb, pe când un octet (8 biÅ£i) permite codificarea a 28 = 256 de nivele de gri.

În timpul conversiei analog-digitale, codificarea imaginii este însoÅ£ită în general de o pierdere de informaÅ£ie. Această pierdere este însă teoretică deoarece este inaccesibilă ochiului uman care nu poate distinge decât 16 nivele de gri. În practică, sistemele digitale folosesc matrici bidimensionale, cu codificarea imensităţii pe 8 pâna la 24 biÅ£i.

Pentru a putea fi redată, imaginea digitală va fi convertită în imagine analogică, vizibilă pe monitorul computerului.

Calitatea imaginii radiologice obÅ£inute în final nu depinde numai de eficienÅ£a detectorului digital, ci ÅŸi de calitatea aparatului röntgen utilizat ÅŸi mai ales de performanÅ£ele componentei hardware ÅŸi software.

Computerul anexat sistemului digital trebuie să aibă o configuraÅ£ie care să-i permită achiziÅ£ia ÅŸi prelucrarea imaginilor radiologice.

Prin implementarea unui software specializat, imaginile pot fi prelucrate, rezultând detalii care altfel pot scăpa la o examinare superficială. Posibilităţile de procesare de imagine furnizate de software-urile aflate la ora actuală pe piaţă presupun în general: variaÅ£ia contrastului, obÅ£inerea negativului imaginii (negru devine alb ÅŸi invers), inversarea imaginii (obÅ£inerea imaginii simetrice în ax vertical), zoom (mărirea întregii imagini sau doar a unei zone de interes), măsurarea unor dimensiuni după o prealabilă calibrare, substracÅ£ia, calculul histogramei (permite analiza densităţii unei regiuni prin reprezentarea nivelelor de gri de-a lungul unei linii trasate de operator), reprezentare 3D, înregistrarea ÅŸi arhivarea imaginii, editarea imaginii pe film radiologie. Un software modem permite vizualizarea pe acelaÅŸi ecran a imaginilor radiologice retroalveolare, panoramice ÅŸi a celor captate prin camera video intraorală. Medicul stomatolog are posibilitatea manipularii lor simultane ÅŸi a comparării lor.

Aparatele digitale pentru radiografii panoramice includ un număr variabil de programe standard adaptate nevoilor diagnostice ale medicului stomatolog: realizarea radiografiilor panoramice la adult ÅŸi copii, a articulaÅ£iilor temporo-mandibulare în incidenta postero-anterioară ÅŸi laterală cu gura închisă ÅŸi deschisă, a sinusurilor maxilare.

După ce medicul stomatolog a formulat un diagnostic, imaginile radiologice pot fi stocate fie pe hard-disk sau pe suport magnetic (CD).

Imaginile radiologice digitale pot fi transmise la distanţă prin intermediul reÅ£elelor de calculatoare sau prin Internet. Asfel, se asigură accesul direct ÅŸi rapid la informaÅ£ie, precum ÅŸi comunicarea între departamentul de radiologie-imagistică ÅŸi medicul specialist stomatolog.