Zeolitul este o rocă formată cu milioane de ani în urmă prin interacţiunea dintre lava încinsă emisă de vulcani şi apa mării. Este folosit de mii de ani în medicina tradiţională indiană (Ayurveda), în medicina tradiţională chinezească, dar şi în medicina populară rusească. În urma exploziei de la Cernobîl, din Ucraina, din anii ’80, emisiile de materii radioactive au fost de 400 de ori mai puternice decât bomba atomică de la Hiroshima. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a urmat o creştere a incidenţei cazurilor de leucemie, de diferite tipuri de cancer, tulburări digestive, cardio-vasculare sau neuropsihologice etc. Soluţia cea mai eficientă folosită de autorităţi pentru decontaminarea populaţiei a fost zeolitul, un medicament ce era pregătit pentru a fi utilizat în cazul unui eventual război atomic. Activ Protect Zeolit este pulbere de clinoptilolit, singura formă terapeutică de zeolit. Este 100% sigur şi non-toxic: metalele grele sunt eliminate din organism după 6-8 ore de la ingerare. Activ Protect Zeolit este sigur pentru orice categorie de vârstă, inclusiv pentru copii, chiar şi pentru animalele de companie. Activ Protect Zeolit restabileşte pH-lui alcalin al corpului, ajutând la creşterea nivelului energetic, a cantităţii de oxigen din organism şi la funcţionarea normală a sistemului imunitar. Zeolitul nu afectează plombele din mercur, tijele sau articulaţiile metalice implantate. El ajută doar la îndepărtarea metalelor dizolvate la nivel celular (cele în formă cationică) şi nu afectează metalul în stare solidă (nedizolvat). Conform FDA, agenţia americană pentru controlul hranei şi al medicamentelor, administrarea internă a zeolitului este considerată a nu avea riscuri pentru sănătate. Totuşi, administrarea zeolitului nu este indicat a se realiza concomitent cu medicamente pe bază de litiu şi de alte metale, deoarece zeolitul va ajuta la eliminarea acestora din organism, nelăsându-le să-şi exercite acţiunea terapeutică. Gama de afecţiuni în care este recomandat tratamentul cu zeolit este foarte vastă, însă, în principal, Activ Protect Zeolit este indicat în prevenirea, ameliorarea sau tratarea următoarelor afecţiuni: Intoxicaţie cu metale grele Prostată Intoxicaţie cu pesticide Acnee Intoxicaţie cu xenoestrogeni Gastrită Diferite tipuri de cancer Ulcer varicos Diabet Psoriazis Iradiere Infertilitate la bărbaţi Infecţii intestinale Gută Hepatită Hiper/hipotensiune arterială Steatoză hepatică Aciditate gastrică Diaree Probleme ale circulaţiei sanguine Constipaţie Accident vascular cerebral Infecţii virale Artrită Ulcer gastric Arterită Deficienţe imunitare Alergii Osteoporoză Cardiopatie ischemică Hemoroizi Autism Doza zilnică recomandată: 2 capsule de 2 ori pe zi, înainte de mese cu jumătate de oră. Pentru rezultate semnificative se recomandă un tratament de minim 6 luni de zile. Zeolit Zeolit Protect tratamente naturiste Zeolit Detoxifiere |