Recuperarea medicala este specialitatea medicala care urmareste restabilirea capacitatii functionale reduse, partial sau total, ca urmare a unor afectiuni – boli sau traumatisme. Practic, recuperarea medicala se ocupa de o plaja larga de afectiuni care, în evolutia lor, produc dizabilitate, de la traumatisme, afectiuni neurologice si ortopedice, pâna la cele pediatrice, cardiovasculare si respiratorii. Si pentru ca a preveni este cu siguranta mai bine si mai simplu decât a trata, nu trebuie sa uitam rolul important profilactic pe care îl au procedurile si tratamentele din sfera recuperarii medicale. Obiectivele principale ale recuperarii medicale sunt: - reducerea sau chiar eliminarea dizabilitatilor aparute în urma unei afectiuni medicale sau a unui traumatism
- dezvoltarea abilitatilor care permit pacientului un nivel functional cât mai apropiat de cel normal
- obtinerea independentei functionale, realizarea activitatilor zilnice uzuale, a celor de autoîngrijire, profesionale, familiale, sociale, a celor destinate petrecerii timpului liber
- integrarea pacientului cu dizabilitate în mediul lui social, ca urmare a capacitatilor fizice maximal obtinute post-recuperare
Sintetizând toate cele de mai sus, recuperarea medicala încearca sa-i ofere pacientului o viata mai buna. Cum si ce afectiuni tratam? La Recover ne-am specializat în tratamentul unora dintre cele mai complicate afectiuni ortopedice si neurologice ale copilului, dar nu am uitat nici patologia adultului. Specializarea aceasta s-a produs în mod organic, în cei peste 17 ani de când existam, si este rezultatul colaborarii cu medicii nostri, care si-au dorit cele mai bune rezultate pentru pacientii lor.Fiind vorba de patologii complexe, abordarea este întotdeauna multidisciplinara, pacientul fiind evaluat din toate unghiurile, astfel încât sa putem elabora un plan de recuperare complet, pe care apoi îl explicam cu rabdare pacientului. Este foarte important ca pacientul sa înteleaga exact ce trebuie sa facem, pentru ca în recuperare, spre deosebire de alte specialitati medicale, rezultatele tratamentului se obtin cu efortul comun al pacientului si terapeutului, într-un parteneriat foarte special.Patologia abordata de echipa de recuperare se grupeaza în câteva categorii principale: - Deformarile coloanei vertebrale (scolioza si hipercifoza)Tratamentul acestor afectiuni se face dupa metoda Schroth, care reprezinta în acest moment, alaturi de corsetul Rigo-Cheneau “standardul de aur” în tratamentul nechirurgical al scoliozei. Doi dintre terapeutii nostri au studiat si au obtinut licenta la “Asklepios Katharina Schroth”, la Bad Soberheim în Germania, clinica înfiintata chiar de cea care a imaginat si perfectionat metoda.
- Terapia postchirurgicala a coloanei vertebrale se aplica în cazul pacientilor care au avut o interventie pe coloana, pentru o deformare sau pentru alt tip de patologie (hernie de disc, stenoza de canal lombar, spondilolistezis).
- Lombalgia si lombosciaticaLombalgia (durerea de spate lombara) este a doua cea mai frecventa cauza de consultatie medicala în SUA. Lombosciatica înseamna durere de spate iradiata pe membrul inferior, datorita iritatiei nervului sciatic, cel mai frecvent într-o hernie de disc. Ambele afectiuni beneficiaza în prima faza de tratament de recuperare ce consta în fizioterapie si kinetoterpie, asociate tratamentului medicamentos prescris de medicul curant.
- Deformarile posturale ale nou nascutului pot fi observate imediat dupa nastere sau de cele mai multe ori 2-3 luni mai târziu. În unele cazuri aceste deformari se accentueaza pe parcurs, ducând la aparitia unui cerc vicios, numit “secventa deformanta torticolis-plagiocefalie”, care necesita tratament de specialitate, atât pentru corectarea posturii gâtului si coloanei cât si pentru corectarea asimetriei craniene.
- Piciorul varus equin este tratat conform metodei Ponseti, cu rezultate foarte bune în 98-100% din cazuri. Dupa terminarea tratamentului ortopedic, copilul va purta o orteza de noapte, pâna la vârsta de 4 ani. Unii pacienti pot sa adopte o postura particulara în timpul somnului, datorita faptului ca orteza le limiteaza întrucâtva libertatea de miscare, astfel încât sa fie necesar tratamentul kinetic de profilaxie, pentru a evita aparitia unei “secvente deformante torticolis-plagiocefalie”. În cazurile rare de picior varus equin complex sau în cazurile de revizie Ponseti si dupa transferul de tibial anterior, kinetoterapia va ajuta la consolidarea rezultatelor terapeutice.
- Patologia soldului poate avea nevoie de recuperare la orice vârsta. Fie ca este vorba de afectiuni neonatale (displazia de dezvoltare a soldului), ale copilului si adolescentului (maladia Legg-Calve-Perthes, sechele post-epifizioliza) sau ale adultului (coxartroza, proteza de sold), terapeutii nostri pot aborda toata paleta de boli ale soldului ce necesita recuperare.
- Patologia genunchiului poate sa apara la adolescentul sportiv (luxatia rotulei, ruptura ligamentului încrucisat anterior) sau în cadrul unor sindroame genetice (sdr. Down, boala Larsen). De cele mai multe ori tratamentul este chirurgical, fiind urmat de recuperare. În cazul vârstnicului, patologia degenerativa (gonartroza) poate beneficia de recuperare atât preoperator cât si postoperator (dupa proteza de genunchi).
- Bolile neuromusculare (paralizia cerebrala, distrofii musculare, miopatii, amiotrofia spinala, etc.) ilustreaza cel mai bine conceptul de multidisciplinaritate, asa cum îl întelegem la Recover. Diagnosticul, tratamentul si urmarirea unui copil cu boala neuromusculara este rezultatul colaborarii mai multor specialisti: neurolog, ortoped, medic de recuperare, kinetoterapeut, pediatru,etc. Tratamentul acestor afectiuni este de lunga durata, pacientul si familia având nevoie de terapeuti nu doar din punct de vedere strict profesional ci si uman, de multe ori empatia si sustinerea acestora fiind un real sprijin în lupta cu o boala grava.
- Recuperarea sportiva se adreseaza în principal celor care au suferit diverse leziuni musculo-ligamentare în timpul practicarii sporturilor – de exemplu ruptura de ligament încrucisat la un tânar jucator de fotbal. Dar în ultimii câtiva ani, la Recover am coordonat programul de recuperare postoperatorie în cazul unor sportivi de performanta operati de scolioza, pentru a-i ajuta sa se întoarca cât mai repede la activitatea sportiva, la acelasi nivel de performata cu cel avut preoperator.
- Recuperarea postraumatica se adreseaza tuturor celor care au suferit un traumatism musculo-scheletal, indiferent daca acesta a fost tratat conservator (prin imobilizare) sau chirurgical si are drept scop îmbunatatirea mobilitatii articulare si fortei musculare.
|