CENTRUL DE INFORMARE AL NATIUNILOR UNITE - U.N.I.C. Afisari: 1866
Categorie: SERVICII PUBLICE >> Ministere si institutii de interes public Vizitatori: 850
Harta: Localizare pe harta Romaniei
-------------------------
Contact: Adresa
 
Bd. Primaverii , nr. 48A, sector 1,
-------------------------
Phone: Telefon
  0212017828
-------------------------
Web: Internet
  email: iasu.ro@undp.org
  site: www.un.ro

 
Organizatia Natiunilor Unite in Romania  
Detalii  

Prin intermediul programelor si fondurilor Natiunilor Unite, Romania beneficiaza de un volum important de asistenta tehnica si financiara in sectoare de interes pentru tara: protectia mediului, demografie, drepturile omului, sanatate, agricultura, industrie, consolidarea institutiilor democratice, etc. Valoarea acestor proiecte este substantial mai mare decat obligatiile financiare pe care Romania le are fata de institutiile din Sistemul ONU.

  • Asistenta financiara oferita de catre Sistemul ONU este atent armonizata cu strategiile si programele nationale ale Romaniei pentru a asigura un raspuns eficient la prioritatile de dezvoltare ale Romaniei.
  • Sistemul ONU din Romania raspunde cererilor guvernamentale de asistenta in formularea si implementarea strategiilor nationale.
  • Natiunile Unite isi pun la dispozitia guvernului experienta si capacitatea de analiza pe baza carora propun si incurajeaza implementarea unor politici publice importante ale guvernului. 

 

ONU este reprezentata in Romania de 11 fonduri, programe si agentii specializate, fiecare cu propriile responsabilitati, dar toate colaborind pentru a rezolva o mare varietate de probleme.

Puteti afla mai multe despre fiecare agentie / fond / program si despre activitatile sale facand click pe oricare dintre siglele de pe prima pagina a acestui site.

Prima institutie a Natiunilor Unite care si-a deschis un birou in Romania a fost Centrul de Informare al ONU (UNIC) - iunie 1970.

UNIC ofera publicului roman materiale informative actualizate cu privire la obiectivele si activitatile Natiunilor Unite in sectoarele politic, economic, social si umanitar. Centrul reprezinta atit legatura activa dintre Organizatie si mass media, institutiile de invatamint sau organizatiile neguvernamentale locale, cit si principala sursa locala de informatii publice despre sistemul Natiunilor Unite. Dintre activitatile derulate de UNIC amintim:

  • dezbateri organizate in colaborare cu Asociatia Romana a Profesionistilor in Relatii Publice din Romania (ARRP) si Consiliul National al Audiovizualului (CNA); Transparency International; Ministerul Apararii Nationale si Ministerul Administratiei si Internelor;
  • campania de promovare a Zilei Internationala a Femeilor (in cooperare cu agentii ONU, organizatii neguvernamentale, Politia Rutiera si media);
  • concert al Orchestrei Medicilor pentru a sarbatori Ziua Mondiala a Sanatatii (in colaborare cu agentii ONU);
  • campanii media pentru Ziua Internationala a Libertatii Presei, lupta impotriva consumului de droguri sau a traficului de fiinte umane;
  • lansari oficiale ale Rapoartelor Mondiale ale Investitiilor sau ale Rapoartelor Dezvoltarii Umane;
  • tiparirea de carti postale si plicuri aniversare pentru Anul International si Ziua Internationala a Persoanelor Varstnice;
  • training pentru jurnalisti pe subiecte legate de drepturile omului.

UNIC a fost urmat de Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), care si-a deschis biroul din Romania in 1971. In primii sai ani de activitate, PNUD a oferit asistenta tehnica, a organizat programe de pregatire in strainatate pentru expertii romani sau a achizitionat echipament occidental.Dupa revolutia din 1989, PNUD si-a putut asuma un rol mult mai dinamic si a devenit un partener real al Guvernului Romaniei in noile sale programe de dezvoltare. Pentru a face fata provocarilor tranzitiei, in 1991 a fost semnat un nou acord intre Guvernul Romaniei si PNUD. Noile prioritati ale Romaniei si ariile de actiune ale PNUD se reflecta acum intr-un nou Program de Tara (2005-2009), cu o inclinare mai atenta catre sectorul social. Activitatile PNUD au inceput sa fie implementate in cooperare cu noi parteneri din societatea romana, inclusiv administratia locala, sectorul privat sau organizatiile neguvernamentale. Din 1997, activitatea PNUD in Romania s-a bazat pe Programul National de Cooperare, dezvoltat prin dialog cu Guvernul, agentiile ONU si donatorii straini. Programul National de Cooperare actual acopera perioada 2005-2009 si se concentreaza pe trei arii de programe:

  • guvernare democratica si dezvoltare descentralizata;
  • dezvoltare economica si sociala
  • crearea unui mediu sanatos pentru a sustine dezvoltarea durabila.

UNESCO-CEPES (Centrul European UNESCO pentru Educatie Superioara) si-a inceput activitatea la 21 septembrie 1972 si este gazduit de Palatul Kretzulescu din centrul Bucurestiului. Crearea unei institutii pentru consolidarea cooperarii europene in domeniul educatiei superioare fusese recomandata in timpul celei de-a XVI-a sesiuni a Conferintei Generale UNESCO din toamna anului 1970. In acelasi an, Guvernul Romaniei a invitat UNESCO sa deschida la Bucuresti un centru care sa promoveze cooperarea internationale in domeniul educatiei superioare, in special colaborarea dintre Europa de Vest si cea de Est. UNESCO-CEPES a organizat o serie de activitati care au implicat toate statele din regiune si a dezvoltat legaturi stranse cu alte organizatii guvernamentale si neguvernamentale active in aceeasi zona a lumii.Din 1990, pentru a sustine procesele de reforma si de dezvoltare a educatiei superioare din Europa Centrala si de Est, UNESCO-CEPES si-a concentrat activitatile pe

  • formularea si implementarea de politici in domeniul educatiei superioare;
  • reforme legislative in educatie;
  • asigurarea calitatii si acreditarii academice;
  • recunoasterea calificarilor academice si profesionale;
  • noi abordari ale managementului institutional si guvernamental;
  • autonomie universitara si libertate academica;
  • statutul si pregatirea profesorilor;
  • relatii intre universitati si patronate;
  • folosirea noilor tehnologii informatice;
  • educatie transnationala.  

Fondul ONU pentru Populatie (UNFPA) este o agentie internationala de dezvoltare care promoveaza dreptul fiecarui om - femeie, barbat, copil - la o viata sanatoasa si cu sanse egale in societate. UNFPA ajuta tarile in care activeaza sa foloseasca informatiile despre populatie pentru a elabora politici si programe de reducere a saraciei si de creare a conditiilor pentru ca fiecare sarcina sa fie dorita, fiecare nastere sa fie sigura, fiecare tanar sa fie protejat de HIV/SIDA si fiecare fata si femeie sa fie tratata cu respect si sa traiască o viată demna.

In 2005, Guvernul Romaniei si Fondul ONU pentru Populatie au semnat Planul de actiune al Programului pentru Romania, prin care s-au pus bazele colaborarii pe urmatorii cinci ani (2005-2009).  Ariile principale de actiune sunt:

  • populatie si dezvoltare
  • sanatatea reproducerii
  • egalitatea de sanse intre bărbati si femei

Principalele obiective vizeaza imbunatatirea capacitatii institutiilor guvernamentale de a elabora si implementa eficient politici privind populatia, violenta in familie si traficul de fiinte umane.  De asemenea, se urmareste in continuare cresterea accesului populatiei la servicii de calitate de planificare familiala si ingrijire pre si post natala si imbunatatirea accesului tinerilor la educatie si servicii prietenoase privind sanatatea reproducerii si sexualitatii, cu accent pe prevenirea ITS si a HIV/SIDA.

Pentru indeplinirea obiectivelor Programului pentru Romania, UNFPA colaboreaza cu o serie de parteneri guvernamentali: Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, Ministerul Sanatatii Publice, Ministerul Educatiei si Cercetarii si trei ONG-uri: Fundatia Tineri pentru Tineri, Institutul Est-European de Sanatate a Reproducerii si Societatea de Educatie Contraceptiva si Sexuala.

Biroul UNFPA în Romania coordoneaza activitatea UNFPA din alte patru tări din regiune: Bielorusia, Bulgaria, Republica Moldova si Ucraina.

 

Inaltul Comisariat ONU pentru Refugiati (UNHCR) este prezent in Romania din anul 1991. In mod constant, UNHCR a sustinut eforturile depuse de catre guvernul Romaniei pentru a face din sistemul de azil din Romania o componenta importanta pentru viitoarea aderare la Uninunea Europeana. Obiectivele UNHCR in Romania sunt: 1/ dezvoltarea sistemului national de azil si a regimului protectiei refugiatilor conform standardelor europene si internationale; 2/ asistenta solicitantilor de azil si a refugiatilor; promovarea unor solutii durabile la problemele cu care se confrunta refugiatii; 3/ prevenirea si reducerea cazurilor de apatridie. Domenii de cooperare ale UNHCR sunt:

  • Accesul la procedura de azil si la teritoriu, precum si respectarea principiului nereturnarii
  • Permanenta imbunatatire a calitatii procedurii de determinare a statutului de refugiat in Romania
  • Imbunatatirea conditiilor de primire a solicitantilor de azil si de cazare a refugiatilor
  • Reunificarea familiei
  • Integrarea refugiatilor in societatea romaneasca si accesul acestora la cetatenia romana
  • Alte solutii durabile: repatrierea voluntara (atunci cand conditiile din tara de origine permit acest lucru) si stabilirea intr-o terta tara (daca nici o alta solutie durabila nu este posibila, si doar in anumite situatii)

Activitati specifice:

  • Asistenta tehnica: vizite de studiu pentru personalul guvernamental, acces la informatii din tarile de origine si pregatire in materia azilului, a drepturilor omului, a asistentei umanitare si in alte domenii relevante si cu incidenta in asistenta refugiatilor, asistenta in elaborarea politicilor si strategiilor in domeniul azilului
  • Protectie si asistenta pentru solicitanti de azil si refugiati: consiliere juridica si sociala, reprezentare juridica, servicii de interpretare si asistenta financiara limitata
  • Asistenta tehnica in materia apatridiei: acces la instrumentele internationale relevante, imbunatatirea legislatiei nationale cu privire la cetatenie si consiliere atunci cand este nevoie
  • UNHCR acorda un  interes deosebit urmatoarelor aspecte in asistenta solicitantilor de azil si a refugiatilor: conditii de primire/cazare, acces la educatie, locuri de munca, acces la serviciile  de sanatate si asistenta sociala, conditii de subzistenta, consiliere juridica

UNHCR colaboreaza, pentru indeplinirea obiectivelor sale, cu Oficiul National pentru Refugiati; Autoritatea pentru Straini; Politia de Frontiera; magistrati (judecatori si procurori); avocati; autoritati locale; institutii de invatamant: scoli si universitati; Consiliul National Roman pentru Refugiati (CNRR) ; Orgnizatia “Salvati Copiii” Romania; ARCA- Forumul Roman pentru Refugiati si Migranti; Organizatia Femeilor Refugiate in Romania

 

Biroul de legatura pentru Romania al Organizatiei Mondiale a Sanatatii (WHO) a fost infiintat in 1990. De atunci, acesta a implementat programul WHO Eurohealth, care a cuprins trei faze:

  • una de urgenta, WHO prevenind o criza in aprovizionarea cu medicamente de baza.
  • pe termen mediu, Organizatia a oferit asistenta Guvernului in transformarea politicilor pentru sanatate in programe nationale pe domenii prioritare
  • pe termen lung, WHO ofera asistenta Guvernului in dezvoltarea politicilor nationale de sanatate in conformitate cu principiul Sanatate pentru Toti.

Acest sprijin consultativ a fost oferit si pentru reforma sanatatii, dezvoltarea politicilor de sanatate, organizarea si management-ul sistemului de sanatate, descentralizare, dezvoltarea serviciilor primare de asistenta medicala sau a institutiilor de invatamint pentru sanatate publica; in ultimul timp, expertii OMS au colaborat cu Guvernul Romaniei in luarea masurilor de combatere a gripei aviare.

 

Fondul Natiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) si-a deschis biroul din Romania in 1991. UNICEF a derulat initial doua programe bianuale de urgenta. Programul de Tara ulterior (1995-1999) a avut drept scop ajutarea familiilor pentru a face fata dificultatilor cauzate de tranzitie si, de atunci, a contribuit la constructia unei baze solide pentru reforma sistemului national de protectie a copilului. In momentul de fata, biroul UNICEF din Romania are patru priotitati de actiune:

  • sa se asigure ca fiecare copil, baiat sau fata, duce la bun sfirsit un curs primar de educatie
  • promovarea dezvoltarii potentialului oricarui copil, asigurindu-se de faptul ca fiecare copil are cel mai bun start in viata
  • protejarea copiilor de boli si deficiente, un accent deosebit punindu-se pe imunizare
  • protejarea fiecarui copil astfel incit toti copiii sa poata creste intr-un climat lipsit de violenta, exploatare, abuz si discriminare

Programul de actiune al UNICEF in Romania are patru componente.

  • cea de monitorizare a drepturilor copilului
  • cea de protectie a drepturilor copilului
  • cea de sanatate (politici si servicii de nutritie si sanatate)
  • cea educationala
  •  

    Fondul Monetar International (FMI) si-a deschis biroul reprezentativ pentru Romania in 1991. Romania este membra a FMI din 15 Decembrie, 1972 si a apelat la resursele acestei institutii de opt ori pana in prezent pentru a sustine financiar programele derulate de Guvern.

    Ca raspuns la eforturile constante ale Guvernului Romaniei de a corecta dezechilibrele economice grave si slabiciunile structurale persistente, in anul 2004 a fost semnat un nou acord stand-by avand ca obiectiv intarirea pozitiei contului curent, reducerea in continuare a inflatiei, sustinerea cresterii rapide a PIB si pregatirea economiei pentru integrarea in Uniunea Europeana. Programul pune accent pe continuarea politicilor macroeconomice prudente si a progresului reformelor structurale ample. Politicile cheie de stabilizare constau in reducerea deficitului bugetului de stat, intarirea pozitiei financiare a intreprinderilor de stat prin ajustarea preturilor la energie si controlul asupra salariilor, precum si masuri menite sa limiteze cresterea creditului. Controlul asupra salariilor in companiile de stat si o politica prudenta privind salariul minim vor contribui la mentinerea cresterii salariale la nivel national in conformitate cu cresterea productivitatii.

    De-a lungul timpului si pe parcursul prezentei sale in Romania, Fondul a oferit si instruire de specialitate prin cursurile si seminariile derulate la sediul sau si prin sponsorizarea Joint Vienna Institute.

     

    Banca Mondiala si-a deschis biroul din Romania in 1992. Romania se alaturase Bancii Mondiale la 15 decembrie 1972, iar primul imprumut acordat Romaniei a fost aprobat in 27 iunie 1974. In cele din urma, totalul fondurilor acordate Romaniei de catre Banca Mondiala a fost de 4,9 miliarde dolari SUA, acordate in cadrul a 56 de proiecte de imprumut. Mare parte din datorie a fost rambursata de regimul Ceasescu, printr-o decizie unilaterala care a cauzat suferinte imense poporului roman in anii ’80. La vremea respectiva, Banca Mondiala a incercat, din pacate fara succes, sa-l convinga pe Nicolae Ceausescu sa anuleze aceasta decizie.Până în prezent, Banca Mondială a finanţat peste 40 de operaţiuni în ţară, reprezentând un angajament total iniţial aproape 5 miliarde de dolari.Operaţiunile de investiţii şi împrumuturile pentru politici de dezvoltare (DPL) abordează trei domenii largi:

    • Promovarea sectorului privat şi dezvoltarea unor pieţe eficiente.   Aceasta include finalizarea agendei de privatizare, îmbunătăţirea serviciilor de infrastructură, crearea unui mediu de afaceri favorabil investiţiilor şi creşterii economice şi consolidarea eficienţei pieţei muncii.
    • Edificarea unor instituţii din sectorul public şi îmbunătăţirea guvernării prin reforma serviciului public, îmbunătăţirea gestionării cheltuielilor publice şi a responsabilităţii, implementarea unei strategii împotriva corupţiei şi reforma justiţiei.
    • Constituirea capitalului uman şi îmbunătăţirea protecţiei sociale prin ameliorarea asigurării de servicii sociale în domeniul sănătăţii şi educaţiei şi îmbunătăţirea sistemului de pensii.

    În plus, programele de dezvoltare rurală şi de reducere a sărăciei vizează îmbunătăţirea infrastructurii rurale, inclusiv sistemele de irigaţii, serviciile sociale şi sistemul de finanţare rurală, printr-un proces participativ. De asemenea, operaţiile băncii vizează îmbunătăţirea productivităţii agricole şi forestiere.

     

    Biroul din Bucuresti al Corespondentului Biroului International al Muncii (BIM) s-a deschis in 1992. Romania este membru al BIM inca din momentul infiintarii organizatiei in 1919. De atunci, BIM a contribuit la imbunatatirea legislatiei muncii din Romania pe baza standardelor internationale pentru munca. A oferit de asemenea asistenta tehnica constituentilor nationali tripartiti; in plus, a contribuit cu asistenta tehnica la executarea mai multor proiecte in Romania, printre acestea numarandu-se si modernizarea serviciilor de angajare si prevenirea consumului de alcool si droguri la locul de munca.

    Organizatia este implicata in prezent in efortul comun de eliminare a exploatarii copiilor in Romania. BIM a organizat si o serie de seminarii si conferinte importante pe teme precum standardele muncii, sistemele de inspectie, genul si angajarea, sistemele tripartite, reprezentarea unionala, solutionarea conflictelor de munca, politica de salarizare, exploatarea copiilor.

     

    Programul Comun al Natiunilor Unite pentru HIV/ SIDA (UNAIDS) si-a deschis biroul din Romania in august 1997. Obiectivul activitatii sale este de a ajuta Guvernul Romaniei in implementarea strategiei nationale de contracarare a raspandirii HIV/ SIDA si de a dezvolta capacitati locale de prevenire a infectiei cu HIV. Parteneri sunt atat agentiile guvernamentale, cat organizatiile neguvernamentale. UNAIDS deruleaza de asemenea si activitati de cercetare si incearca sa infiinteze retele de comunicare si schimb de informatii pentru a facilita eforturile comune de combatere a epidemiei si de a-i reduce efectele. Activitatile actuale ale UNAIDS in Romania se concentreaza pe sprijinirea consensului asupra planificarii strategice in domeniul HIV/ SIDA si pe impiedicarea raspandirii virusului HIV in cadrul categoriilor vulnerabile.

     

    Toate fondurile, programele si agentiile specializate ale ONU in Romania colaboreaza cu Coordonatorul Rezident ONU si pe biroul acestuia pentru a le asista in armonizarea programelor si in coordonarea activitatilor. Armonizarea operationala se bazeaza pe avantajele comparative oferite in arii specifice de expertiza de fiecare agentie sau program ONU si include schimbul de informatii, planificarea comuna a activitatilor, abordari comune asupra subiectelor de interes general, precum si armonizarea ciclurilor de programe.

     
    Galerie foto (2)
    [Image #1] [Image #2]
     
    asistenta sociala   |  partile aflate in conflict  |  Abuz exploatare copii  |  Abuz maltratare copii  |  Acces informatii interes public  |  Acces informatii interes public lege  |  Accesul la finantare   |  Active financiare  |  Active financiare fond pensii  |  Active fond pensii  |  Activitate principala  |  Activitate sexuala activa   |  Activitatea vitala  |  Activitati de training   |  Activitati forestiere  |  Activitati promovare  |  Afaceri de succes  |  Agentie servicii  |  Agentii media  |  Analiza financiara  |  Analiza pietei  |  Aprovizionarea cu materiale  |  Asigurarea de asistenta medicala in strainatate  |  Asigurarea de viata partener   |  Asigurarea voluntara de sanatate  |  Asistenta autoritati publice locale  |  Asistenta investitii romania  |  Asistenta juridica  |  Asistenta juridica consultare reprezentare  |  Asistenta juridica dreptul familiei  |  Asistenta juridica privatizare  |  Asistenta juridica repatriere  |  Asistenta juridica si reprezentare  |  Asistenta medicala  |  Asistenta medicala permanenta  |  Asistenta nastere  |  Asistenta permanenta  |  Asistenta rutiera  |  Asistenta si reprezentare juridica  |  Asistenta sociala protectia copilului  |  Asistenta tehnica autoritati publice  |  Autoritatea pentru privatizare  |  Autoritatea pentru straini  |  Autoritatea rutiera romana  |  Autoritatea serviciului public asistenta sociala  |  Autoritati sanatate publica judetene  |  Avocat drepturile omului  |  Boli de nutritie  |  Boli nutritie  |  Boli profesionale  |  Campanii promovare   |  Cardul european asistenta medicala uniunea europeana  |  Carti afaceri  |  Carti agricultura  |  Carti drept  |  Carti management  |  Carti politica  |  Carti postale  |  Carti sanatate  |  Carti tehnica  |  Centru primire regim urgenta baieti  |  Certificat dobandirea cetateniei romane  |  Cetatenia romana  |  Colaborare afaceri  |  Combatere boli  |  Consiliere copii   |  Consiliere juridica copii  |  Consiliere planificare familiala its  |  Consiliul dezvoltare regionala  |  Consumului de timp  |  Cont general datorie publica  |  Controlul accesului persoanelor   |  Coruptie sector public  |  Cresterea copiilor  |  Cresterea copilului  |  Cresterea eficientei  |  Criza financiara  |  Curent constant  |  Cursuri deschise management  |  Determinare hiv  |  Dezvoltare site  |  Disputele politice   |  Domeniul apararea drepturilor omului  |  Domeniul consumului de droguri   |  Domeniul drepturilor omului  |  Drept financiar   |  Dreptul familiei  |  Dreptul mediului  |  Dreptul viata familiala  |  Drepturile copii protectie  |  Drepturile copiilor dezvoltare  |  Echipament protectie  |  Educatie societate  |  Eficiente si durabile  |  Experienta sexuala   |  Expertiza financiara  |  Expertiza medicala  |  Exploatare economica copii  |  Fondul monetar international  |  Fonduri europene agricultura  |  Fonduri europene educatie  |  Fonduri europene mediu  |  Fonduri financiare  |  Fonduri investitii  |  Fonduri pensii  |  Fonduri structurale  |  Forumul roman  |  Guvernul romaniei   |  Implementarea sistemului de management al calitatii  |  Implementarea strategiilor  |  Incidenta legislatiei  |  Informatii parteneri afaceri  |  Ingrijire copii servicii  |  Ingrijire medicala  |  Ingrijire persoanelor varstnice  |  Institutie medicala  |  Institutie publica interes national  |  Institutii de interes public  |  Institutul national sanatate publica bucuresti  |  Investitii financiare  |  Irigatii agricole  |  Lansari carti  |  Lansari carti copii  |  Legislatie statele membre uniunea europeana  |  Legislatiei din domeniul sanatatii  |  Locul de munca  |  Locuri de munca  |  Locuri de munca bucuresti  |  Management al calitatii  |  Management al mediului  |  Management al organizatiei  |  Management calitate  |  Management financiar  |  Management general  |  Management programe  |  Management timp  |  Materia prima   |  Materiale invatamant primar  |  Materiale protectie  |  Mediu monitorizare  |  Ministere si institutii de interes public  |  Ministerul administratiei internelor  |  Ministerul apararii nationale  |  Ministerul muncii familiei protectiei sociale  |  Ministerului justitiei libertatilor cetatenesti  |  Mod de viata  |  Mod viata sanatos  |  Monitorizare activitati educationale copii  |  Monitorizare media  |  Monitorizare mediu  |  Monitorizare obiective  |  Monitorizare trafic persoane  |  Nastere asistenta  |  Nastere pregatire  |  Nivel de componenta  |  Nu are sediul social  |  Nutritie  |  Nutritie consiliere  |  Obligatiile salariale  |  Oficiul roman drepturile de autor  |  Oms organizatia mondiala a sanatatii  |  Operatie corectare forma nas  |  Operatiunile derulate  |  Organizari reuniuni  |  Organizatii , institutii publice  |  Origine romana  |  Pana energie  |  Partile aflate in conflict   |  Planificare familiala  |  Politia frontiera romana  |  Politica guvernului  |  Politici publice de sanatate  |  Politici securitate it  |  Pregatire juridica   |  Prevenirea gripei  |  Procedura generala  |  Procedura speciala   |  Program salarizare  |  Programe academice  |  Programe creare locuri munca  |  Programe europene  |  Programe europene studiu strainatate  |  Programe finantare  |  Programe guvernamentale dezvoltare  |  Programe informatice  |  Programe salarizare  |  Programe training  |  Programul reforma justitiei  |  Proiecte europene  |  Proiecte fonduri structurale  |  Proiecte la cheie  |  Promovare site  |  Protectia drepturilor copilului  |  Protectia drepturilor omului constitutie  |  Protectia juridica drepturilor omului  |  Protectia mediului  |  Protectia muncii  |  Protectia persoanelor varstnice sector  |  Protectia sanatatii publice  |  Protectie agentii  |  Protectie asistenta sociala copii  |  Protectie copii  |  Protectie copii refugiati  |  Protectie situatii urgenta  |  Recomandari   |  Reducerea capitalului social  |  Reforma in domeniul sanatatii  |  Relatii de munca   |  Relatii media  |  Reprezentare autoritati publice locale  |  Reprezentare dreptul familiei  |  Reprezentare dreptul muncii  |  Reprezentare juridica  |  Respectarea drepturilor copilului  |  Resursele financiare ale sectorului public  |  Reuniuni organizari  |  Rezolvare de probleme   |  Rezolvarea problemelor   |  Salariul de baza  |  Sanatate publica  |  Sanatate sexuala  |  Scoli copii deficiente  |  Scoli primare  |  Secretariatul   |  Sectorul privat  |  Sectorul public   |  Sediul social  |  Seminarii internationale  |  Seminarii si conferinte  |  Servicii situatii urgenta   |  Servicii asistenta sociala  |  Servicii birou  |  Servicii comunicare  |  Servicii de management financiar   |  Servicii de salarizare  |  Servicii informatice  |  Servicii inspectie  |  Servicii la domiciliu  |  Servicii locale asistenta sociala  |  Servicii protectia copilului  |  Servicii protectie copil tip familial  |  Servicii salarizare  |  Serviciu protectie copil delincvent  |  Sesiuni training  |  Sisteme securitate  |  Sistemul de management  |  Sistemul de management al calitatii  |  Sistemul de sprijin  |  Situatii financiare  |  Social media   |  Solutii domeniul it  |  Solutii finantare  |  Solutii protectie  |  Standardele de calitate   |  Standardele de viata  |  Standardele internationale  |  State membre ue  |  Statutul femeilor cadrul familiei  |  Strategii comunicare  |  Subiecte generale  |  Sursa energie  |  Sursa de curent   |  Tehnica birou  |  Tehnologii mediu  |  Toate sectoarele  |  Training comunicare  |  Transparency international romania  |  Viata sexuala durabila   |  Ziua copilului  | 
    Inapoi la GHIDUL SERVICIILOR
    Email: Parola:
     


     
    Nume firma  
    Nume site ~ www.ghidul.ro/  
      Exemplu: www.ghidul.ro/nume-firma  
    Persoana de contact  
    Telefon  
    Email  
      * Toate campurile sunt obligatorii.  
    In cel mai scurt timp veti fi contactat de catre redactie.