Ce sunt fatetele dentare? Fatetele sunt recomandate acolo unde cerintele estetice sunt maxime. Fateta dentara este un strat subtire de ceramica (sau “portelan”) realizat in principal pentru partea din fata a dintilor frontali pentru a imbunatati forma, culoarea si pozitia dintilor naturali. O fateta poate ajuta un dinte fracturat sa arate ca nou, ea acoperind toata partea frontala afectata. De asemenea fatetele pot fi folosite in inchiderea spatiilor dintre dinti atunci cand aparatele ortodontice nu sunt indicate. Cat se indeparteaza din dinti pentru realizarea fatetelor? O portiune subtire din smalt (aproximativ 1 mm) este inlaturata, urmand ca grosimea fatetei sa fie aceiasi cu portiunea de smalt slefuita. Pentru confortul dumneavoastra fiecare interventie se efectueaza cu anestezie atraumatica. Ce alternative exista? Alternativa la fatetele dentare este efectuarea unei coroane dentare. Acesta va reface estetica si functionalitatea dintelui dar are ca particularitate faptul ca trebuie indepartata o parte mai mare de dinte. Pentru informatii detaliate despre coroane dentare, accesati pagina Coroana sectiunea Tratamente Ce tipuri de fatete dentare oferim? In momentul de fata oferim Fatete Integral Ceramice si Fatete Zirconiu-Ceramica. Ambele tipuri satisfac cerinte de estetica si rezistenta maxime. Fiecare tip este destinat unor realitati clinice specifice; la primul consult va vom recomanda solutia de fateta dentara care raspunde exact situatiei dumneavostra. Care este durata de viata a unei fatete? Durata de viata a fatetelor este intre 7 si 15 ani. Pentru a asigura un tip de functionare cat mai lung in conditii de estetica maxima, chemam fiecare pacient la igienizare profesionala gratuita a fatetelor, de doua ori pe an (in preajma sarbatorilor de Paste si de Craciun). De asemenea la finalul fiecarui tratament oferim informatii detaliate cu privire la metodele de igienizare zilnica a fatetelor dentare. Pe ce dinti nu sunt indicate fatetele dentare? In general fatetele dentare nu se recomanda pe dintii care au distructii mai mari de jumatate fiind prezente fie carii de dimensiuni mari sau “plombe” masive care nu pot asigura o aderenta buna a fatetei dentare la dinte. Cat costa fatetele dentare? Costul unei fatete dentare este de 750 RON atat pentru fatetele Integral Ceramice, cat si pentru fatetele Zirconiu-Ceramica. In cat timp sunt gata? Fatetele dentare dureaza in medie 2-3 sedinte adica aproximativ 10 zile. Sunt necesare o sedinta de slefuire a dintilor, una de amprentare si una de adaptare si cimentare definitiva. Pentru ca acest tip de tratament are ca scop final obtinerea unei estetici impecabile, e posibil sa fie nevoie de cateva sedinte de adaptare a fatetelor. Tratamentul se incheie doar atunci cand atat eu cat si dumneavoastra suntem pe deplin multumiti de rezultate. |