Iordania - Ambasada Regatului Hasemit al Iordaniei in Romania Afisari: 12161
Categorie: SERVICII PUBLICE >> Ambasade si consulate din Romania Vizitatori: 4603
Harta: Localizare pe harta Romaniei
-------------------------
Contact: Adresa
 
Str. Dumbrava Rosie, nr. 1, sector 2,
-------------------------
Phone: Telefon
  0212104705; 0212108080; 0212100320
-------------------------
Web: Internet
  email: embassy@jordanembassy.ro; consular@jordanembassy.ro
  site: www.jordanembassy.ro

 
Conditii de calatorie  
Detalii  

Condiţii de intrare şi regim de vize

Cetăţenii români care doresc să călătorească în Iordania trebuie să fie în posesia unei vize valabile.

Începând cu data de 25.02.2009 cetăţenii români care vor să intre pe teritoriul Regatului Hasemit al Iordaniei, pot obţine viza de intrare la reprezentanţele diplomatice ale Iordaniei în străinătate dar şi la frontieră.

Cetăţenii străini au obligaţia ca în termen de 15 zile de la data intrării în Regat să se prezinte la cel mai apropiat post de poliţie pentru a se înregistra.

Depăşirea termenului de şedere prevăzut în viză se sancţionează financiar (1,8 JOD pentru fiecare zi de şedere ilegală).

Ameninţări teroriste 

Situaţia de securitate este în general bună, autorităţile depunând eforturi pentru prevenirea unor eventuale atentate.

Autorităţile au înăsprit controlul la frontiere şi au luat masuri suplimentare de pază, atât a obiectivelor centrale, dar şi a hotelurilor si obiectivelor turistice.

Siguranţă şi criminalitate 

În Iordania nu sunt probleme deosebite în ceea ce priveşte siguranţa personală, organele de ordine publică fiind prezente în aproape toate locurile.

Criminalitatea este redusă, infracţiunile minore (de tipul furtului din buzunare, înşelăciuni sau furturi de / din maşini) fiind la un nivel scăzut.

Au fost semnalate furturi comise asupra pietonilor.

Cetăţenilor români li se recomandă evitarea unor zone de risc (cluburi de noapte, localuri rău famate), unde ar exista riscul implicării în diferite incidente.

In cazul în care cetăţenii români sunt implicaţi în diferite incidente, aceştia trebuie să se adreseze celui mai apropiat post de politie local.

In situaţii deosebite (pierderea paşaportului sau a documentelor de călătorie), trebuie să anunţaţi poliţia locală Ambasada României la Amman.

Transportul public 

Transportul public se realizează cu autobuze sau microbuze. De asemenea, este utilizată pe scară foarte largă deplasarea cu taxiul.

Nu există o reţea feroviară pentru transportul de călători. Iordania dispune de o singura linie aflata în sud, destinată exclusiv transportului de fosfaţi.

Sistemul medical 

Sistemul medical este bazat pe asigurările de sănătate. În cazul unor situaţii de urgenţă, cetăţenii români se pot adresa, contra cost, oricărei unităţi sanitare.

În cazul în care aveţi deja încheiată o asigurare medicală în momentul intrării dumneavoastră pe teritoriul Iordaniei trebuie să solicitaţi societăţii la care a fost încheiată asigurarea, denumirea, adresa şi numărul de telefon al agentului din Iordania căruia i se pot adresa pentru decontarea cheltuielilor medicale efectuate, precum şi clarificări privind procedura de urmat.

Vaccinarea nu este obligatorie pentru turişti, cu excepţia celor proveniţi din ţări/zone în care se manifestă diferite epidemii.

Condiţii pentru traficul auto 

În Iordania se circulă pe partea dreaptă a carosabilului. Starea generală a drumurilor este bună.

Limitele de viteză admise (cu excepţia porţiunilor limitate prin indicatoare speciale) sunt: în localitate -50Km/h, în afara localităţilor – 80-100 km/h. Aparatele radar sunt o prezenţă constantă pe drumurile iordaniene.

Permisul de conducere 

Permisul de conducere românesc este valabil în Iordania pentru o perioadă de 3 luni. După 3 luni este necesară preschimbarea acestuia cu unul local, în baza unui test medical.

Informaţii privind cazurile de accidente de circulaţie 

In cazul unor eventuale accidente de circulaţie (chiar si în cazul accidentelor uşoare), conducătorii auto trebuie să lase autovehiculele în poziţia respectivă până la sosirea unui agent de politie, care va face constatarea şi va stabili cui aparţine vina. Ulterior cei doi conducători trebuie să se deplaseze la secţia de poliţie responsabilă de zonă, pentru întocmirea procesului verbal (care se redactează doar în limba arabă).

Reglementări vamale 

Regimul vamal permite introducerea în ţară, fără plata taxelor vamale, a maximum 200 ţigări sau 200 grame de tutun.

De asemenea, sunt exceptate de la plata taxelor vamale bunurile personale ale turiştilor (aparate de radio, aparate video sau foto) aduse pentru uzul strict personal pe perioada excursiei si nu pentru comercializare.

La părăsirea teritoriului iordanian se plăteşte o taxa în punctele de frontieră, cu excepţia cazurilor in care şederea nu depăşeşte 24 de ore. Taxele diferă in funcţie de modalităţile de ieşire din ţară (avion, tren, auto, vapor).

Regimul medicamentelor 

Nu sunt restricţii pentru medicamentele prescrise de medic pentru folosinţă personală şi în cantităţi care să acopere perioada de sejur a turistului, cu excepţia celor psihotrope pentru care sunt restricţii drastice.

Regimul animalelor de companie 

Nu există restricţii sau un regim de carantină la introducerea animalelor de companie în Iordania, dar cetăţenilor li se poate cere să prezinte un certificat de sănătate a animalului respectiv.

Utilizarea cărţilor de credit 

Cărţile de credit şi de debit pot fi utilizate, în general, la marile magazine şi hoteluri de lux.

sursa: www.mae.ro

 
Galerie foto (1)
[Image #1]
 
Accidente de circulatie   |  Ambasade si consulate din romania  |  Aparate foto  |  Asigurarea de accidente a turistilor  |  Autobuze turistice  |  Baloane simple bucuresti  |  Cancelarie sectie consulara  |  Carantina animale companie  |  Caz accident calatorie  |  Cetatenii-romani-pasapoarte-serviciu  |  Cluburi de noapte  |  Conditii intrare regim sedere  |  Deplasarea   |  Eliberare vize cetateni romani  |  Eliberari pasapoarte  |  Evitarea calatoriilor turistice  |  Informatii turistice  |  Ordine plata  |  Organele de politie  |  Permisul de sedere  |  Radio auto  |  Risc financiar  |  Taxele vamale  |  Tipuri vaccinuri calatorie  |  Viza intrare obligatorie romani  | 
Inapoi la GHIDUL SERVICIILOR
Email: Parola:
 


 
Nume firma  
Nume site ~ www.ghidul.ro/  
  Exemplu: www.ghidul.ro/nume-firma  
Persoana de contact  
Telefon  
Email  
  * Toate campurile sunt obligatorii.  
In cel mai scurt timp veti fi contactat de catre redactie.