Cum se pot întrepătrunde lucrurile sau scurte date istorice privind urologia în mediul medico-militar românesc  

Conf. Dr. Dan Mischianu – Clinica de Urologie, Spitalul Clinic de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” 

     Sunt convins că secretul tuturor invenÅ£iilor de pe lumea asta este imitarea unor modele deja existente în natură. Aceasta este valabil în lumea literelor, unde, cine tot citeÅŸte, la un moment dat va încerca să ÅŸi scrie, dar ÅŸi în literatura istorică, unde, dacă eÅŸti curios ÅŸi doreÅŸti să afli începuturile meseriei pe care o practici, dacă ai un spirit scormonitor, până la urmă vei afla ce ÅŸi cum... Probabil de aici porneÅŸte ÅŸi dorinÅ£a mea de a răspunde solicitării Profesorului Dr. Viorel Tode. 

     Onoranta propunere a Profesorului Tode –Åžeful Clinicii de Urologie a Universităţii de Medicină ÅŸi Farmacie “Ovidius” din ConstanÅ£a, pentru care îi sunt profund recunoscător, vine într-un moment cum nu se poate mai nimerit pe care îl evoc de la început –anul acesta se împlinesc 95 de ani de la înfiinÅ£area primului ÅŸi, până nu demult a singurului serviciu de urologie dintr-un Spital militar românesc. Dar despre aceasta voi prezenta amănunte în continuare.

     Până atunci doresc să mai fac niÅŸte precizări. Odată cu trecerea timpului rememorarea faptelor ÅŸi a realizărilor înaintaÅŸilor devine, aproape cu certitudine, o datorie pentru urmaÅŸi. Colbul uitării se aÅŸterne cu o viteză uimitoare chiar ÅŸi acum, într-un început de mileniu conectat la internet, iar noi recunoaÅŸtem că rămânem ataÅŸaÅ£i de realizările “galaxiei Gütenberg” ÅŸi mai puÅ£in de cuceririle epocii IT!...

     Suntem convinÅŸi, de asemenea, că cititorul acestor rânduri va fi de acord cu noi când afirmăm că orice carte se scrie din cărÅ£i (lucru banal, au mai spus-o ÅŸi alÅ£ii!), iar datele cu “iz istoric” îÅŸi vor trage “seva” din articole de revistă de mult arhivate, din ordine de ministru ÅŸi din capitolele altor cărÅ£i. Simplul fapt de a pune o virgulă, chiar ÅŸi numai de a trage o linie („nulla dies sine linea!” –parcă aÅŸa ar fi zis pictorul grec Apelles, citat fiind de Pliniu del Bătrân!) ÅŸi de a preciza până la urmă lucrurile din punct de vedere istoric poate fi chiar o întreprindere dificilă.

     Faptele ÅŸi certitudinile istorice sunt următoarele.

     Poate am să surprind cititorul dar cred că prima operaÅ£ie urologică pe pământ românesc, atestată ca atare (conform Arh. St., Buc, Åžtabul oÅŸtirii, dos. 13/1836, f. 670), a fost efectuată de Col. Dr. Georg Johann Andreas von Grünau, primul comandant al Spitalului oÅŸtirii (1831-1838) ceea ce va deveni mai târziu în conÅŸtiinÅ£a publică “Spitalul Militar Central”.  Conform actului din arhivă acesta a efectuat în anul 1834 o operaÅ£ie de talie perineală pentru un calcul uretral.

 Organizare. Avataruri. Căutări

     Istoria zbuciumată a vremurilor are repercusiuni ÅŸi asupra urologilor militari. Spitalul Militar Central revine în 1918 în “vechiul”, de acum, sediu din strada Francmasonă colÅ£ cu Calea Plevnei ÅŸi serviciul “genitourinar”  are la dispoziÅ£ie 64 de paturi, o sală de consultaÅ£ii ÅŸi alta “de spălături” pentru pacienÅ£ii din ambulatoriu dar trebuie să suporte totodată ÅŸi “tutela” serviciilor Chirurgie I ÅŸi/sau II din pavilioanele în care sunt găzduite împreună.

     În 1920, după ce lucrurile se mai aÅŸezaseră, Lt. Col. Dr. Eugen Christian acompaniat de Mr. Dr. Ion Anghel, Cpt. Dr. N. Constantinescu, Cpt. Dr. Marin-Popescu Buzeu (“sufletul” viitoarei Uniuni Medicale Balcanice!) ÅŸi Dr. Victor Vintici începe să aibă drept obiective dezvoltarea ÅŸi inzestrarea secÅ£iei.

     În anul 1921 se înfiinÅ£ează un laborator propriu al SecÅ£iei de Urologie a Spitalului Militar Central “Regina Elisabeta” cu trei sublaboratoare: bacteriologic (ce executa 2500-3000 de analize tip, având la dispoziÅ£ie microscop ÅŸi termostat), biochimie (cca. 700 de dozări de uree/an, 1300-1500 examene de urină/an) ÅŸi anatomie patologică a pieselor recoltate operator. Mai apoi SecÅ£ia de Urologie primeÅŸte, prin “donaÅ£ie”, trei cistoscoape, un uretroscop ÅŸi o trusă de litotriÅ£ie endovezicală. În 1932 este donată serviciului o instalaÅ£ie de radiologie prin grija altui “sponsor” – doamna Col. Simeon Marcovici.

     În anul 1927 serviciul avea în componenţă 58 de paturi, un sector în care se acordau aproximativ 50 de consultaÅ£ii zilnic, o sală de operaÅ£ii ÅŸi o sală pentru cistoscopie. Din 1928 este “accesată” în serviciul uro-radiologic o ultimă achiziÅ£ie a epocii – cromocistoscopia.

     Mai apoi, în 1931, serviciul uro-ginecologie ajunge doar la 55 de paturi. Sunt consultaÅ£i, internaÅ£i ÅŸi trataÅ£i anual – în medie, aproximativ 1000 de pacienÅ£i.

     Colonelul Dr. Eugen Christian este numit în 1937 Inspector General al Serviciului Sanitar al Armatei (corespondent al Åžefului DirecÅ£iei Medicale de astăzi) ÅŸi predă studenÅ£ilor anului V ai Facultăţii de Medicină, ca agregat (profesor asociat), timp de 12 ani, învăţăturile urologice de bază. După preluarea de către Dr. E. Christian a sarcinilor administrative ale Inspectoratului Medical la conducerea Serviciului de Urologie este numit elevul său Col. Dr. Ion Anghel (1937-1940) acompaniat de secundarii doctori Marin Popescu Buzeu ÅŸi Eugen MareÅŸ (i-am cunoscut, ca medici pensionari, aflaÅ£i la finele carierei), iar mai apoi, după ce ÅŸi Col. Dr. Ion Anghel devine comandant al Spitalului Militar Central la conducerea  serviciului de urologie vine Col. Dr. Marin Popescu Buzeu (1940-1946) având drept secundari pe Cpt. Dr. Alexandru Augustin ÅŸi Dr. Daniel Ionescu.

     În anul 1946 Col. Dr. M. Popescu Buzeu este trecut în rezervă iar Serviciul urologic este subordonat SecÅ£iei Chirurgie III a Spitalului Militar Central. Vremurile sunt tulburi, structura este fragilă, urologia românească ca atare nu se afirmase ca o specialitate de sine stătătoare (reamintim, ne aflăm în anii 1945-1950), Profesorul Dr. N. Hortolomei opera – la Spitalul ColÅ£ea ÅŸi stenoze mitrale ÅŸi ulcer gastric ÅŸi calculi urinari, iar Profesorul Th. Burghele începea să clădească, la Spitalul Panduri, ceea ce va deveni “Mecca urologiei româneÅŸti” (Enciclopedie medicală românească secolul XX, pag. 1103). Nici urologia din cadrul structurii medico-militare nu era mai lămurită asupra viitorului ei...

     După Col. Dr. Marin Popescu Buzeu ÅŸef temporar al Serviciului Urologic devine Col. Dr. Traian Mihăilescu (1946-1947), apoi Col. Dr. H. Vascoboinic (1947-1948) ÅŸi Col. Dr. I. Atanasiu (1948-1957).

     Între 4 noiembrie 1949 ÅŸi 19 iulie 1957 Serviciul genitourinar se afla în structura SecÅ£iei III Chirurgie condusă de G-ral. Dr. Petre Costescu, chirurg polivalent, a cărui fotografie am văzut-o în biroul ÅŸefului Clinicii Ortopedie-Traumatologie (G-ral. Prof. Dr. Gh. Niculescu) ÅŸi despre care ÅŸtiu că, după pensionare, a fost ÅŸef de echipă la Spitalul de Urgenţă Floreasca  -Clinica Chirurgie. Probabil că era un ÅŸef mai permisiv, cu mai multe valenÅ£e chirurgicale...

     La 19 iulie 1957 (în curând se împlinesc 50 de ani!) se organizează secÅ£ia urologie având drept ÅŸef pe Col. Dr. Alexandru Augustin (1957-1967), care din 1967 a condus, cu gradul de general maior doctor DirecÅ£ia Medicală a Ministerului ForÅ£elor Armate (M.F.A.) ÅŸi având în componenţă 100 de paturi. În data de 1 octombrie 1960, în cadrul unui proces simbiotico-saprofitic ce continuă ÅŸi azi SecÅ£ia de Urologie se uneÅŸte cu SecÅ£ia Obstetrică-Ginecologie sub denumirea “SecÅ£ia ginecologie ÅŸi urologie”, iar după cinci ani, pe 15 noiembrie 1965 secÅ£iile amintite se separă ÅŸi redevin “SecÅ£ia de Urologie” (Åžef Col. Dr. Alexandru Augustin) ÅŸi “SecÅ£ia de Ginecologie” (Åžef Col. Dr. Mihail Vasiliade).

     În 1966 SecÅ£ia de Urologie are în statul său 65 de paturi iar prin plecarea G-ral.Dr. Alexandru Augustin la comanda DirecÅ£iei Medicale, la conducerea  secÅ£iei îl urmează Col.Dr. Constantin Grigorescu (1967-1990). Colectivul SecÅ£iei Urologie a Spitalului Militar Central va număra, după 1970, sub conducerea Col.Dr. C. Grigorescu –doctor în ÅŸtiinÅ£e medicale, pe Col.Dr. Ioan Marinescu –doctor în ÅŸtiinÅ£e medicale, Col.Dr. Ioan Roman, Col.Dr. Anatolie BoldiÅŸor, Lt.Col.Dr. Mihai Nicolae Bână –doctor în ÅŸtiinÅ£e medicale ÅŸi Lt.Col.Dr. Constantin Dumitrescu.

     Poate că cele ce voi scrie în continuare sunt o încercare forÅ£ată de “paralelism”. Sunt însă anii în care Acad. Prof. Dr. Doc. Th. Burghele (1955-1972) este Rector al I.M.F. BucureÅŸti (actualmente U.M.F. “Carol Davila”), Ministru al Sănătăţii (1972-1976) ÅŸi în ultimul an al vieÅ£ii PreÅŸedintele Academiei R.S.R. (1976-1977), iar mai apoi Acad. Prof. Dr. Doc. Eugeniu Gh. Proca este Rector al I.M.F. (1977-1979) ÅŸi Ministru al Sănătăţii (1979-1985). Åži fostul “ÅŸef de problemă” (termen particular medicinii militare) al urologiei –G-ral. Lt. Dr. Alexandru Augustin devine pentru câÅ£iva (1967-1975) responsabil cu administraÅ£ia –adică medic ÅŸef al Serviciului Sanitar al Armatei. Oamenii îÅŸi pun speranÅ£e, atunci când se schimbă ÅŸefii dar, schimbarea ÅŸefilor ... cum se zice...

     Ce se poate afirma, cu certitudine, este faptul că în anii 1970-1989, ca ÅŸi după aceea, între SecÅ£ia de Urologie a S.M.C. ÅŸi Clinicile de Urologie Fundeni  ÅŸi Panduri a existat o permanentă comunicare ÅŸi interdependenţă.

     Conform relatărilor maeÅŸtrilor noÅŸtri atunci când sălile de operaÅ£ie ale Spitalului Panduri erau în reparaÅ£ie Profesorul Dr. Doc. V. Neagu venea să opereze la Spitalul Militar Central, iar Doctorii Mihai Bână ÅŸi C. Dumitrescu au efectuat cursuri la Clinica de Urologie Fundeni –în anii 1980-1989 sub “bagheta” Magistrului Prof. Dr. E. Proca.

     În august 1990 G-ral. Dr. C. Grigorescu este pensionat ÅŸi conducerea SecÅ£iei de urologie este preluată, prin concurs, de către Col. Dr. Mihai Bână (general maior de la 1 decembrie 1991).

     4.        Realităţi, realizări, priorităţi ÅŸi neîmpliniri

     Anii 1990-1991 sunt ani ai “primenirii” colectivului SecÅ£iei de urologie care, sub conducerea G-ral. Bg. Conf. Dr. Mihai Bână devine SecÅ£ie Clinică - pendinte de Facultatea de Specializare ÅŸi PerfecÅ£ionare Postuniversitară a Institutului Medico Militar. Alături de ÅŸeful clinicii se află Col. Dr. C. Dumitrescu, Col. Dr. Dan Mischianu, Col. Dr. Mihai Tănăsescu, Lt. Col. Dr. A. Pantalon, Lt. Col. Dr. Marius Dinu ÅŸi Mr. Dr. Pacu Ovidiu. Au mai activat cu rezultate remarcabile regretatul Lt. Col. Dr. Gavril Vlasin (decedat prematur 07.06.2002) ÅŸi Lt. Col. Dr. Paul Vladu (în prezent la C.M.D.T.A – „Prof.Dr. Åžt. Milcu”). Clinica de Urologie are după 1990, 75 de paturi dispuse în saloane de 2 până la 5 paturi.

     În anul 2001 G-ral Prof. Dr. M. N. Bînă ÅŸi Col. Dr. C. Dumitrescu au trecut în rezervă, iar la 1 martie 2006, în cadrul procesului de restructurare al Ministerului Apărării, părăsesc, din păcate, în plină putere creatoare ÅŸi structura medico-militară.                Începând cu 01.05.2005 la conducerea SecÅ£iei vine Col.Dr. Dam Mischianu care devine ÅŸi locÅ£iitor al Comandantului (Director General Adjunct medical al SCUMC “Dr. Carol Davila”). Începând cu anul ÅŸcolar 2005/2006 SecÅ£ia urologie devine Clinică universitară în cadrul Facultăţii de Medicină a UMF Carol Davila, iar colectivului condus de Col.Conf.Dr. Dan Mischianu  având în componenţă pe Col.Dr. Mihai Tănăsescu, Lt.Col.Dr. Adrian Pantalon, Lt.Col.Dr. Marius Dinu, Mr.Dr. Ovidiu Pacu, As.univ.Dr. Victor Mădan, Lt.Dr. Ovidiu Bratu, Lt.Dr. Florin Rusu –medici rezidenÅ£i de urologie, îi revin ÅŸi sarcini didactice privind învăţământul universitar ÅŸi postuniversitar desfăşurat sub auspiciile Universităţii de Medicină ÅŸi Farmacie “Carol Davila” BucureÅŸti.

     Una din priorităţile româneÅŸti ale SecÅ£iei Clinice de Urologie SCUMC “Dr. Carol Davila” a fost utilizarea aparaturii laser (Alexandrit, Holmium, Neodinium) impact în tratamentul calculilor ureterali. Există speranÅ£a că ÅŸi terapia ESWL a litiazei urinare să fie reluată (ea a fost efectuată între 10.12.1992 –prima ÅŸedinţă ÅŸi 2001)având la dispoziÅ£ie alte aparate (“deux ex machina”) ÅŸi să fie implementate ÅŸi alte tehnici noi de terapie a cancerului (brahiterapie prostatică, de ex.).

     În “arealul” medicinii militare române au existat ÅŸi există, la diferite spitale militare (TimiÅŸoara, BraÅŸov, GalaÅ£i, PiteÅŸti, IaÅŸi ÅŸi FocÅŸani) câte un medic specialist urolog, încadrat ca ofiÅ£er medic sau ca personal contractual civil (salariat civil). Din anul 2006 la Spitalul Militar de Urgenţă “Dr. C. Papilian” Cluj Napoca, în cadrul SecÅ£iei Chirurgie s-a creat ÅŸi un compartiment de urologie încadrat cu trei medici specialiÅŸti urologi dintre care doi sunt ÅŸi specialiÅŸti de chirurgie generală.

     Cred că nu comit o impietate atunci când scriu aceste rânduri ÅŸi afirm că aserÅ£iunea sau sintagma din titlu privind “întrepătrunderea lucrurilor” este perfect reală. A dezvălui faptul că cel mai important urolog român al ultimului sfert de veac XX –Acad. Prof. Dr. Doc. Eugen Proca a fost student al Institutului Medico-Militar ÅŸi a fost trecut în rezervă în 1950 cu gradul de locotenent medic (Dora Petrilă, Martin S. Martin -"Spitalul Fundeni –istorie, destine”, Ed. Humanitas, 2004) ca ÅŸi faptul că elevul său, actualul PreÅŸedinte al AsociaÅ£iei Române de Urologie –Prof.Dr. Ioanel Sinescu, Prorector al UMF “Carol Davila” ÅŸi Åžef al Centrului Clinic de Chirurgie Urologică, Dializă ÅŸi Transplant Renal Fundeni, a fost un strălucit absolvent al aceluiaÅŸi Institut Medico-Militar, este un fapt de mândrie pentru medicii militari ÅŸi vine în sprijinul acestei aserÅ£iuni.

     De fapt, privind înapoi (nu cu mânie!, precum Arthur Miller), ci contemplativ vis-à-vis de lucrarea, visele ÅŸi împlinirile înaintaÅŸilor noÅŸtri nu cred că este nimerit decât să tragem următoarea concluzie: urologia aÅŸa-zis “medico-militară” nu s-a deosebit ÅŸi nu diferă prin nimic de urologia “civilă” română. Rostul ÅŸi împlinirile ei au fost ÅŸi sunt totdeauna, chiar ÅŸi numai pentru a-l contrazice pe Marin Preda, alături de urologii civili.

     Am scris aceste rânduri inspirându-mă, evident, din alte surse (cărÅ£i, articole, ordine interioare ÅŸi de ministru al apărării). Sunt convins că nimeni, chiar ÅŸi în materie istorică nu deÅ£ine adevărul absolut!. Din păcate mai grav este faptul că – parafrazându-l în mod relative, cu (“scuzele de rigoare”) pe Hegel, ─ “din istorie nimeni nu învaţă nimic!” (adică nu învăţăm din greÅŸelile înaintaÅŸilor ÅŸi avem tendinÅ£a de a le repeta la infinit). Sper că nu produc un disconfort major posibililor viitori cititori sau rudelor/urmaÅŸilor acestora dacă am omis, prin neÅŸtiinţă, numele vreunuia din slujitorii breslei noastre, ce au activat în mediul medico-militar.

     Rămân convins însă că meseria noastră se bazează -ÅŸi de aceea închin aceste pagini efortului necunoscut, muncii cinstite, conÅŸtiente ÅŸi conÅŸtiincioase puse totdeauna în slujba bolnavilor – tuturor urologilor “aÅŸa-zis militari” al căror nume este, mai nou, mediatizat îndeajuns, aÅŸ zice “fără de număr ÅŸi fără de istorie”, ce au Å£inut însă “pe umerii lor” flacăra vie ÅŸi pasionantă a acestei specialităţi.

     Bibliografie

     1.                         Col.(r) Dr. Gheorghe Sanda – Istoria Medicinei Militare RomâneÅŸti, FundaÅ£ia “G-ral.Mr.Dr. C. Zamfir”, BucureÅŸti, 1996

     2.                         Col.(r) Dr. Gheorghe Sanda – Spitalul Clinic Militar Central din BucureÅŸti (1831-1997), FundaÅ£ia “Loja Demnităţii RomâneÅŸti”, BucureÅŸti, 1998

     3.                         Vasile Sârbu – Pagini din Istoria chirurgiei româneÅŸti, Ed. Academiei Române, 2002

     4.                        Nicolae Ursea – Enciclopedie medicală românească –secolul XX, Universitatea de Medicină ÅŸi Farmacie “Carol Davila”, FundaÅ£ia Română a Rinichiului, BucureÅŸti, 2001