Jurnalul ne descoperă, o dată mai mult, subtilitatea spiritului de observaţie al scriitoarei, ingeniozitatea şi neprevăzutul asociaţiilor de idei pe care le făcea în descrierea unor personaje, ironia-i acidă, întinsele relaţii pe care le avea în “lumea bună” europeană a epocii, dar mai presus de toate un sugestiv tablou al Reichului nazist mediat de figura şi decorul intim al numărului doi al acestuia, inenarabilul Hermann Göring, tipice, în multe privinţe, pentru regimurile dictatoriale care au îndoliat veacul de care abia ne-am despărţit