Principiile homeopatiei - Similia Similibus Curantur, principiul similaritatii    

În domeniul medicinei s-au facut si se vor mai face numeroase descoperiri dar metodele de tratament existente se pot grupa în doar doua mari categorii dupa cum sunt bazate pe principiul contrariilor sau, respectiv, principiul similaritatii.

Primul a stat la baza a aproape întregii practici medicale din antichitate pâna în prezent, tratamentul constând în combaterea simptomelor prin diverse mijloace - de exemplu antitermice pentru febra, antiemetice pentru varsaturi, colecistokinetice pentru staza biliara, antibiotice pentru infectii samd.

Principiul similaritatii este si el cunoscut din antichitate. Este mentionat în medicina veche indiana (în lucrarea Charaka-Samhita) si de catre Hipocrat, parintele medicinei, în lucrarea sa "Despre vechea medicina". Adeptii lui Hipocrat au respins însa ideea administrarii unor remedii "magice" conform teoriei signaturilor bazata pe asemanari morfologice, de culoare, consistenta etc. între organul bolnav si substanta folosita.Principiul asemanarilor a fost preluat în aceasta forma de medicina spagirica, între sec. XIV-XVII, în care alchimia este aplicata sistematic în terapie. Astfel, alchimia admitea ca unirea în anumite proportii a unor principii fundamentale - sulf, mercur, sare - determina viata, boala si moartea. Ele pot fi influentate de medicamente dinamice adecvate care pot fi recunoscute prin "signaturi", asemanari între organul bolnav si planta sau mineralul folosit din care se extrage esenta cu rol curativ prin procedee alchimice - de exemplu cicatricile se pot trata cu scoarta unor copaci, bolile de rinichi cu plante ale caror frunze sunt reniforme, icterul si bolile de ficat cu plante cu flori sau seva galbena etc.

Preotul-medic Athanasius Kircher (1602-1680), cu un secol înaintea lui Hahnemann (1755-1843), sustinea ca fiecare otrava este propriul ei antidot daca este folosita în doze foarte mici. Administrarea dilutiilor din agentul patogen reprezinta însa o abordare izopatica si nu una homeopatica.Desi principiul similaritatii a fost cunoscut înaintea sa, este meritul lui Hahnemann ca l-a revalorizat si ca a construit, pe aceasta baza, o metoda coerenta de tratament.

Experimentul facut în anul 1790 cu scoarta arborelui de Cinchona l-a convins ca o substanta capabila sa produca anumite simptome la un om sanatos poate eradica simptomele similare ale unui om bolnav, acesta fiind tocmai principiul similaritatii. În paragraful 25 din Organon el spune ca "experimentele veritabile - singurul ghid infailibil în arta vindecarii - ne învata prin toate testele conduse constiincios ca medicamentul care a produs la un corp uman sanatos cel mai mare numar de simptome similare celor ale bolii, este singurul care o va vindeca"

 .Pentru confirmarea acestui principiu Hahnemann aduce numeroase dovezi din literatura medicala a timpului referitoare la vindecari aparente sau reale observate de medici pe parcursul evolutiei naturale a bolilor (acest lucru fiind posibil datorita mijloacelor terapeutice foarte modeste în acel timp, bolile urmându-si de cele mai multe ori cursul lor natural).

El vorbeste astfel de boli similare si disimilare, din punct de vedere al simptomelor prin care se manifesta (indiferent de clasificarea lor din punct de vedere medical) si despre modul în care ele se influenteaza si coexista sau nu în acelasi organism.Despre bolile disimilare el spune ca (paragraful 37 Organon) "cea mai puternica o suspenda pe cea mai slaba - doar daca nu se complica una cu cealalta, cum rar se întâmpla în afectiunile acute - dar niciodata nu se vindeca una pe cealalta".

De ce este important acest lucru ? Pentru ca în general efectul unui tratament alopatic este asemanator unei boli naturale disimilare - nu face decât sa remita temporar simptomele dar nu vindeca boala cu adevarat. Si daca în natura nu se întâmpla acest lucru de ce sa-l facem noi, folosind medicamente alopate, conform principiului contrariilor ?Alta este situatia în cazul bolilor similare.

În paragraful 45 din Organon Hahnemann spune ca "doua boli, diferite în natura lor dar foarte asemanatoare în manifestarile si efectele lor, respectiv suferinte si simptome, întotdeauna si în mod inevitabil se anihileaza una pe cealalta de îndata ce ele se întâlnesc în organism. Nu este greu de înteles de ce cea mai puternica o distruge pe cea mai slaba: are o actiune similara si, fiind predominanta, ea ocupa exact acele parti ale organismului pâna atunci afectate de cea slaba care, din moment ce nu mai poate actiona, dispare...".

În sprijinul acestei afirmatii el aduce mai multe exemple de vindecari homeopatice naturale, multe dintre ele la bolnavii de variola care supravietuisera acestei boli dar care, cu aceasta ocazie, se vindecasera si de alte afectiuni eliminate de variola prin similaritate: "... o persoana oarba de 2 ani dupa supresia unei eruptii a scalpului si-a recapatat complet vederea dupa variola... Tumefierea testiculelor, chiar foarte severa, este un simptom comun al variolei; de aceea ea a putut, prin similaritate, sa vindece o tumefactie mare si dureroasa a testicolului stâng cauzata de un traumatism ..." etc.

Efectul remediului homeopatic ar fi acela ca induce "o boala artificiala", foarte asemanatoare celei naturale pe care o are pacientul (dar putin mai puternica) si pe care astfel o elimina. Având o durata limitata în timp, aceasta "boala artificiala" dispare de la sine si, odata cu ea, si cea naturala. Astfel se explica de ce uneori dupa remediul homeopatic pacientul poate experimenta o crestere temporara în intensitate a simptomelor (desi acest lucru nu este obligatoriu si poate fi evitat prin folosirea unor potente adecvate).

Rezultatul experimentelor facute de Hahnemann si al observatiilor multor medici referitor la evolutia naturala a bolilor este ca exista doua principale terapii "... prima, bazata în orice privinta pe observarea exacta a naturii, pe experimente precise si experienta autentica - metoda homeopata, niciodata folosita pe scara larga înaintea mea si a doua care nu îndeplineste aceste conditii, metoda alopata...". Sigur ca multi medici din zilele noastre ar combate cele spuse de Hahnemann dar sa nu uitam pe de o parte starea precara a medicinei la începutul sec. XIX fata de care homeopatia a fost un mare pas înainte si pe de alta parte rezultatele bune pe care homeopatii le obtin în multe situatii, ghidându-se dupa învataturile lui Hahnemann de acum aproape 200 ani ! 

În domeniul medicinei s-au facut si se vor mai face numeroase descoperiri dar metodele de tratament existente se pot grupa în doar doua mari categorii dupa cum sunt bazate pe principiul contrariilor sau, respectiv, principiul similaritatii.

Primul a stat la baza a aproape întregii practici medicale din antichitate pâna în prezent, tratamentul constând în combaterea simptomelor prin diverse mijloace - de exemplu antitermice pentru febra, antiemetice pentru varsaturi, colecistokinetice pentru staza biliara, antibiotice pentru infectii samd. Principiul similaritatii este si el cunoscut din antichitate. Este mentionat în medicina veche indiana (în lucrarea Charaka-Samhita) si de catre Hipocrat, parintele medicinei, în lucrarea sa "Despre vechea medicina". Adeptii lui Hipocrat au respins însa ideea administrarii unor remedii "magice" conform teoriei signaturilor bazata pe asemanari morfologice, de culoare, consistenta etc. între organul bolnav si substanta folosita.Principiul asemanarilor a fost preluat în aceasta forma de medicina spagirica, între sec. XIV-XVII, în care alchimia este aplicata sistematic în terapie.

Astfel, alchimia admitea ca unirea în anumite proportii a unor principii fundamentale - sulf, mercur, sare - determina viata, boala si moartea. Ele pot fi influentate de medicamente dinamice adecvate care pot fi recunoscute prin "signaturi", asemanari între organul bolnav si planta sau mineralul folosit din care se extrage esenta cu rol curativ prin procedee alchimice - de exemplu cicatricile se pot trata cu scoarta unor copaci, bolile de rinichi cu plante ale caror frunze sunt reniforme, icterul si bolile de ficat cu plante cu flori sau seva galbena etc. Preotul-medic Athanasius Kircher (1602-1680), cu un secol înaintea lui Hahnemann (1755-1843), sustinea ca fiecare otrava este propriul ei antidot daca este folosita în doze foarte mici. Administrarea dilutiilor din agentul patogen reprezinta însa o abordare izopatica si nu una homeopatica.

Desi principiul similaritatii a fost cunoscut înaintea sa, este meritul lui Hahnemann ca l-a revalorizat si ca a construit, pe aceasta baza, o metoda coerenta de tratament. Experimentul facut în anul 1790 cu scoarta arborelui de Cinchona l-a convins ca o substanta capabila sa produca anumite simptome la un om sanatos poate eradica simptomele similare ale unui om bolnav, acesta fiind tocmai principiul similaritatii. În paragraful 25 din Organon el spune ca "experimentele veritabile - singurul ghid infailibil în arta vindecarii - ne învata prin toate testele conduse constiincios ca medicamentul care a produs la un corp uman sanatos cel mai mare numar de simptome similare celor ale bolii, este singurul care o va vindeca".

Pentru confirmarea acestui principiu Hahnemann aduce numeroase dovezi din literatura medicala a timpului referitoare la vindecari aparente sau reale observate de medici pe parcursul evolutiei naturale a bolilor (acest lucru fiind posibil datorita mijloacelor terapeutice foarte modeste în acel timp, bolile urmându-si de cele mai multe ori cursul lor natural). El vorbeste astfel de boli similare si disimilare, din punct de vedere al simptomelor prin care se manifesta (indiferent de clasificarea lor din punct de vedere medical) si despre modul în care ele se influenteaza si coexista sau nu în acelasi organism.

Despre bolile disimilare el spune ca (paragraful 37 Organon) "cea mai puternica o suspenda pe cea mai slaba - doar daca nu se complica una cu cealalta, cum rar se întâmpla în afectiunile acute - dar niciodata nu se vindeca una pe cealalta". De ce este important acest lucru ? Pentru ca în general efectul unui tratament alopatic este asemanator unei boli naturale disimilare - nu face decât sa remita temporar simptomele dar nu vindeca boala cu adevarat. Si daca în natura nu se întâmpla acest lucru de ce sa-l facem noi, folosind medicamente alopate, conform principiului contrariilor ?Alta este situatia în cazul bolilor similare.

În paragraful 45 din Organon Hahnemann spune ca "doua boli, diferite în natura lor dar foarte asemanatoare în manifestarile si efectele lor, respectiv suferinte si simptome, întotdeauna si în mod inevitabil se anihileaza una pe cealalta de îndata ce ele se întâlnesc în organism. Nu este greu de înteles de ce cea mai puternica o distruge pe cea mai slaba: are o actiune similara si, fiind predominanta, ea ocupa exact acele parti ale organismului pâna atunci afectate de cea slaba care, din moment ce nu mai poate actiona, dispare...". În sprijinul acestei afirmatii el aduce mai multe exemple de vindecari homeopatice naturale, multe dintre ele la bolnavii de variola care supravietuisera acestei boli dar care, cu aceasta ocazie, se vindecasera si de alte afectiuni eliminate de variola prin similaritate: "... o persoana oarba de 2 ani dupa supresia unei eruptii a scalpului si-a recapatat complet vederea dupa variola... Tumefierea testiculelor, chiar foarte severa, este un simptom comun al variolei; de aceea ea a putut, prin similaritate, sa vindece o tumefactie mare si dureroasa a testicolului stâng cauzata de un traumatism ..." etc.

Efectul remediului homeopatic ar fi acela ca induce "o boala artificiala", foarte asemanatoare celei naturale pe care o are pacientul (dar putin mai puternica) si pe care astfel o elimina. Având o durata limitata în timp, aceasta "boala artificiala" dispare de la sine si, odata cu ea, si cea naturala. Astfel se explica de ce uneori dupa remediul homeopatic pacientul poate experimenta o crestere temporara în intensitate a simptomelor (desi acest lucru nu este obligatoriu si poate fi evitat prin folosirea unor potente adecvate).Rezultatul experimentelor facute de Hahnemann si al observatiilor multor medici referitor la evolutia naturala a bolilor este ca exista doua principale terapii "... prima, bazata în orice privinta pe observarea exacta a naturii, pe experimente precise si experienta autentica - metoda homeopata, niciodata folosita pe scara larga înaintea mea si a doua care nu îndeplineste aceste conditii, metoda alopata...".

Sigur ca multi medici din zilele noastre ar combate cele spuse de Hahnemann dar sa nu uitam pe de o parte starea precara a medicinei la începutul sec. XIX fata de care homeopatia a fost un mare pas înainte si pe de alta parte rezultatele bune pe care homeopatii le obtin în multe situatii, ghidându-se dupa învataturile lui Hahnemann de acum aproape 200 ani !