Homeopatia este o ştiinţă a vindecării bazată pe principii şi legi fixe, imuabile. Valorizate de Hahnemann şi urmaşii săi, aceste principii sunt valabile şi astăzi, confirmate de peste 200 de ani de practică.

 H.Coulter în "Homeopathic Science and Modern Medicine" (North Atlantic Books, 1981) apreciază că principala diferenţă între alopatie şi homeopatie este aceea că homeopatia este o "doctrină precis structurată", doctrină în adevăratul înţeles al cuvântului, de totalitate a principiilor, nu într-un sens peiorativ ! Principiul similarităţii şi celelalte principii care stau la baza doctrinei homeopate sunt aceleaşi, nu s-au schimbat în ciuda descoperirilor ştiinţifice moderne, aşa cum şi legea gravitaţiei, de exemplu, este aceeaşi de la Newton încoace...  

Nu putem şti dacă în zilele noastre Hahnemann ar fi fost considerat un credincios dar se pare că el punea la baza existenţei vieţii şi a celorlalte fenomene ale lumii naturale o forţă fundamentală care guvernează întreaga manifestare... foarte probabil o influenţă a vitalismului, teorie de care nu putea fi străin în acea perioadă. Deşi nu există referiri directe în scrierile sale, se pare că a fost interesat şi de Filosofia Naturii, concepţie filosofică speculativă despre natură, cu rădăcini în antichitate.

Chiar dacă a avut o gândire vizionară, Hahnemann nu poate fi scos din contextul istoric al vremii sale. Homeopatia s-a născut într-o perioadă aflată la cumpăna dintre gândirea medicală medievală şi cea modernă însă în ciuda descoperirilor din domeniul biologiei, fizicii, biofizicii, chimiei, etc. care au pus bazele medicinei moderne, noţiunea de forţă vitală are aceeaşi importanţă şi actualitate dacă vrem să înţelegem cu adevărat homeopatia.Hahnemann spune în paragraful 9 din Organon:   Printre adepţii vitalismului s-au numărat nume importante din istoria ştiinţei şi medicinei.

Paracelsus considera că energia vitală emanată de o persoană se poate transmite la distanţă; el credea că ea poate purifica organismul şi restaura sănătatea sau, dimpotrivă, că-l poate "otrăvi", îmbolnăvindu-l (aspecte care nu sunt cu nimic străine adepţilor de astăzi a ceea ce numim medicină "radiantă", "vindecare de la distanţă", reiki, etc.). Doctorul von Helmont, chimist şi medic olandez din sec. al XVII-lea, considera şi el că această energie poate influenţa oamenii la distanţă. Baronul von Reichenbach, contemporan cu Hahnemann, cunoscut mai ales pentru descoperiri în domeniul chimiei, vorbea de aşa-numita "forţă Odică", un tip de energie (nefundamentată ştiinţific) care există în toate fiinţele vii. Berzelius, renumitul chimist de la începutul sec. al XIX-lea, deşi respingea explicaţiile mistice ale vitalismului, accepta că trebuie să existe o forţă reglatoare în materia vie pentru a-i menţine funcţiile !

Pe baza a ceea ce numea "magnetism animal", Mesmer a pus bazele tratamentului prin "pase", foarte cunoscut în perioada de care vorbim.Indiferent că o numim principiu vital, dynamis (Organon), bioenergie, "élan vital", prana, qi, etc. forţa vitală dirijează toate aspectele vieţii organismului animal de la buna funcţionare a organelor şi sistemelor până la animarea vieţii emoţionale şi afective, alimentarea creativităţii şi trezirea inspiraţiei spirituale. Forţa vitală asigură coeziunea între cele trei nivele ale fiinţei umane: fizic, emoţional şi mental. Starea de sănătate presupune un echilibru dinamic între aceste planuri care nu pot fi separate de întreg.  

"Cea care produce bolile este forţa vitală dezechilibrată în mod patologic." (par. 12 Organon)"... boala (excluzând cazurile chirurgicale) nu este ceea ce alopaţii cred: o entitate, oricât de subtilă, ascunsă în interiorul organismului, separată de totalitatea sa vie sau o entitate separată de forţa vitală, de puterea dinamică ce dă viaţă organismului." (par. 13 Organon)

Pierderea stării de echilibru (sănătate), dincolo de anumite limite unde nu mai poate fi reglată spontan de forţa vitală, duce la apariţia bolii. De aceea o terapie completă, holistică trebuie să ţină cont de toate aceste planuri, nu să le trateze separat.Comentând paragraful 9 din Organon J.T.Kent ("Lectures on Homeopathic Philosophy"), omul care a influenţat poate cel mai mult homeopatia în sec. al XIX-lea după Hahnemann, vorbeşte de forţa vitală numind-o substanţă simplă.

El pune accent pe cauzalitatea fenomenelor lumii obiective şi desfăşurarea evenimentelor în strânsă corelaţie unul cu celălalt, într-o strictă relaţie cauză-efect. Cauza primordială a acestui lanţ de evenimente este Divinul şi Kent consideră că dacă acest lanţ este întrerupt la un moment dat tot ceea ce ar urma să se întâmple ulterior ar dispărea, lipsindu-i originea.

El consideră că tot ceea ce omul crează poate să dispară la un moment dat dar ceea ce îşi are originea în această sursă primordială poate depăşi timpul şi intra în eternitate atât timp cât fluxul informaţional se transmite neîntrerupt. Numai aşa lumea materială poate exista în ordine şi armonie. În acest context Kent consideră că forţa vitală are origine divină dar o consideră de origine materială, deşi de o esenţă mai subtilă decât materia grosieră.    Între afirmaţiile lui H.S.Blurr şi cele vitaliştilor referitor la principiul imaterial, morfogenetic, animator şi diriguitor nu este o diferenţă prea mare !Obiectivarea acestor energii a devenit posibilă o dată cu cercetările soţilor Kirlian. Câmpul electromagnetic indisolubil asociat oricărui obiect, organic sau anorganic, poate fi înregistrat prin expunerea unui film fotografic într-un câmp electromagnetic de intensitate foarte mare. Aura umană, atât de cunoscută vechilor înţelepţi şi clarvăzători, poate fi acum, cel puţin parţial, vizualizată. Merită să menţionăm aici şi o contribuţie românească în domeniu, electrografiile făcute de F.Dumitrescu ("Electrografia, metode electrografice în biologie", Ed. Ştiinţifică şi Pedagogică, 1979)  şi cercetările doamnei Aurelia Guja ("Aurele corpurilor", Ed. Polirom, 2000).Fotografiile Kirlian arată că există relaţii obiectivabile între modificările electrodinamice ale câmpului biologic şi modificările stării fizice, psihice, emoţionale ale subiecţilor atât la sănătoşi cât şi la bolnavi. În ce măsură acest lucru poate fi folosit ca metodă ştiinţifică pentru a depista precoce anumite tulburări în organism rămâne de văzut. Într-un articol din "Hamdard Medicus" (vol. XXXV, nr.3, 1992, Karachi, Pakistan) Syed Amjed Ali Jafri menţionează că cercetări folosind fotografiile Kirlian au arătat modificarea semnificativă a imaginilor subiecţilor trataţi cu remedii homeopatice în diferite potenţe şi, deasemenea, diferenţe între imaginile aceluiaşi remediu în potenţe diferite.Sigur, noţiunea de forţă vitală este mai complexă decât acest câmp electromagnetic şi, cu siguranţă, ea presupune mai mult decât câmpul electric biologic. Deocamdată însă doar această componentă poate fi obiectivată. Înţelegerea şi acceptarea forţei vitale ca factor determinant în menţinerea stării de sănătate atunci când ea funcţionează armonios şi producerea tulburărilor pe care le numim simptome şi boală atunci când ea este afectată în mod dinamic sunt însă esenţiale pentru a înţelege ce este homeopatia şi cum acţionează remediile homeopate. Dacă nu ar acţiona asupra forţei vitale atunci, într-adevăr, ar fi justificată critica diluţiilor înalte (cum că ele nu mai conţin nimic material)... diluţiile, mai corect potenţele înalte, conţin însă informaţie şi energie şi pot astfel acţiona, dinamic, asupra forţei vitale şi prin internediul ei, asupra organismului şi mecanismelor de apărare având ca rezultat revenirea la starea de sănătate.