Reusita unui tratament implanto-protetic are la baza mai multe aspecte:

• Experien?a doctorului care trebuie sa aiba cunostinte avansate de protetica dentara ?i ocluzologie, dar în special de chirurgie orala. Mult timp s-a considerat ca implantologia este o specialitate eminamente chirurgicala si de aceea se credea ca cei mai buni implantologi ar fi chirurgii maxilo-faciali care au o experienta net superioara dentistilor în chirurgie. Apoi s-a revenit asupra acestei teorii si s-a considerat ca numai cunostintele de chirurgie nu sunt suficiente pentru o terapie de succes si ca este necesar ca medicul specialist în implantologie sa detina experienta în protetica dentara, adica pe întelesul pacientilor, trebuie sa stie sa faca dinti si apoi sa stie sa opereze.

De fapt implantologia este o îmbinare între chirurgie si protetica, aceste doua specialitati completându-se pentru un rezultat optim.

Un implant este de fapt un surub care se introduce în os pe locul unde a fost un dinte, având rolul pe care l-a avut de fapt radacina acelui dinte – de sustinere a unei coroane dentare. Pornind de la aceasta „definitie” reiese clar un lucru: ca implanturile trebuie inserate cât se poate pe locurile unor fosti dinti, acest lucru fiind obligatoriu pentru realizarea unei lucrari protetice cât mai aproape de ceea ce a avut pacientul de la natura.

Pentru realizarea acestui deziderat este nevoie de studierea modelelor pacientului, de realizarea unor machete din ceara care sa prefigureze forma si locul dintilor lipsa, calcularea pozitiei fiecarui implant facându-se dupa studierea acestor aspecte. Implantul reprezinta un stâlp protetic care trebuie introdus în os acolo unde se impune pentru a realiza o lucrare estetica si functionala. Fara aceste manevre preoperatorii se poate gresi pozitia implantului cu urmari mai mult sau mai putin grave ce pot afecta reusita lucrarii. Cunostintele în protetica ale doctorului pot asigura o buna pozitionare a implantului.

Cunostintele de chirurgie orala asigura o manevra corecta din punct de vedere chirurgical cu atât mai mult cu cât în 90% din cazuri sunt necesare tehnici de aditie osoasa, de grefare, tehnici de incizie speciale si tehnici diferite de sutura.

Un alt aspect foarte important este aprecierea numarului implanturilor necesare executarii unei lucrari durabile. În calcularea numarului implanturilor necesare intervin cunostinte de fizica, mai exact de mecanica ale doctorului. Daca consideram ca implantul este un stâlp introdus în os pe care punem un dinte pentru a servi în procesul de masticatie (mestecarea alimentelor), atunci trebuie sa se faca un calcul al fortelor ce se distribuie prin aceste implanturi, cu rol de radacina, oaselor maxilare. Cu cât numarul de implanturi pe suprafata este mai mare, cu atât fortele se vor distribui mai uniform în os si rezistenta lucrarii va creste.

De foarte multe ori întâlnesc pacienti carora le lipsesc mai multi dinti, în special masele, si doresc sa li se puna un implant sau doua. Exemplul pe care îl dau ca sa înteleaga filozofia tratamentului este ca nu poti face un pod peste Dunare cu un picior la români si un picior la sârbi, pentru ca va ceda la mijloc sub greutatea masinilor care îl traverseaza. La fel si la implanturi. Nu se poate sa înlocuiesti 4 dinti care în total au avut 6-8 radacini cu 2 implanturi, adica cu 2 radacini, pentru ca ele nu vor rezista în timp fortelor care se dezvolta atunci când pacientul va mânca în special alimente mai dure.

De aceea stabilirea numarului de implanturi se face, corect, luând în calcul:

• câ?i dinti lipsesc;
• zona din care lipsesc (în fata sau în spate);
• diametrul implanturilor pe care le pot insera, deci trebuie sa stiu grosimea osului în acea zona;
• vârsta pacientului care îmi furnizeaza informatii despre modul de alimentatie (tinerii au o alimentatie mai diversificata decât batrânii si o forta mai mare la mestecat, deci necesita un numar mai mare de implanturi)

Astfel de informatii pot ajuta doctorul în stabilirea numarului optim de implanturi pentru o lucrare reusita, frumoasa si, nu în ultimul rând, durabila pe implanturi.

Pacientii trebuie sa stie ca în primii ani chiar si o lucrare facuta pe un numar insuficient de implanturi va parea în regula, dar nu va rezista multi ani datorita suprasolicitarii osoase în zona implanturilor ?i, prin suprasarcina, va aparea resorbtia osoasa cu mobilizarea implanturilor si sacrificarea lucrarii. Mai grav este ca defectele osoase aparute ca urmare a acesei pierderi sunt nefavorabile unor tratamente ulterioare prin implanturi, ele fiind posibile doar în conditiile aplicarii grefelor osoase pentru repararea defectelor, cu implicatii mari financiare si chirurgicale, de multe ori greu sau imposibil de efectuat.

De aceea calcularea corecta a numarului de implanturi necesare si stabilirea unui plan de tratament optim atât chirurgical, cât si protetic, sunt conditiile necesare reusitei unui tratament pe termen lung. Orice compromis duce la esecul tratamentului, la nemultumirea pacientului si la proasta reputatie a doctorului, aspecte nedorite de nicio parte.

Limitarea financiara nu ar trebui sa duca la stabilirea unui numar inferior de implanturi, ci la o alta abordare a tratamentului în concordanta cu posibilitatile pacientului, eventual la aprecierea executarii unor proteze mobile cu stabilizare pe un numar mai mic de implanturi. Executarea unei lucrari fixe impune un numar crescut de implanturi în comparatie cu o lucrare mobila care se poate face pe mai putine implanturi.

Succesul tratamentului prin implanturi este conditionat si de comunicarea dintre doctor si pacient. Toate aceste aspecte trebuie clarificate pacientilor pentru ca ei sa poata întelege complexitatea acestor tratamente si sa poata opta în deplina cunostinta de cauza asupra modalitatii de tratament pe care o doresc si pe care si-o permit financiar.