Malpraxisul este o greseala, o neglijenta profesionala care ar fi putut fi evitata si care a avut drept rezultat vatamarea sanatatii, a integritatii corporale sau chiar pierderea vietii pacientului.

Dispozitiile aplicabile in materia malpraxisului sunt reprezentate de Titlul XV – raspunderea civila a personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, cu modificarile si completarile ulterioare si normele de aplicare al acestuia. Cu alte cuvinte, malpraxisul este o greseala, o neglijenta profesionala care ar fi putut fi evitata si care a avut drept rezultat vatamarea sanatatii, a integritatii corporale sau chiar pierderea vietii pacientului.

Cabinetul de Avocatura Bogdan Ionescu si Asociatii are o vasta experienta in cazuri de malpraxis.

Ce poate face pacientul daca banuieste ca este victima unui caz de malpraxis?

Inainte de toate, trebuie avut in vedere ca personalul medical are o obligatie de mijloace: trebuie sa depuna toate diligentele necesare si posibile pentru a trata pacientul.

“Prin urmare, putem vorbi despre malpraxis numai atunci cand personalul medical nu a depus aceste diligente, fiind neglijent, slab pregatit etc. Deci, cand trebuia sa procedeze intr-o anumita maniera in conditiile date si nu a facut-o”.

Asadar, cand intalnim un rezultat nefavorabil in urma unui tratament, pentru a atrage raspunderea, trebuie ca acest rezultat sa fi fost cauza unei greseli pe care personalul medical era obligat sa o evite.

“Sintetic, atragerea raspunderii personalului medical implicat si/sau a unitatii spitalicesti se face in doi pasi: stabilirea existentei unui caz de malpraxis si dovedirea prejudiciului suferit, care poate fi de doua feluri: moral si/sau material”.

Mai exact, adauga specialistul, pentru primul pas (stabilirea existentei unui caz de malpraxis), legea sanatatii ne ofera doua variante alternative: fie sesizarea Comisiei de monitorizare si competenta profesionala pentru cazurile de malpraxis, fie sesizarea directa a instantei de judecata.

Procedura in fata Comisiei de monitorizare si competenta profesionala pentru cazurile de malpraxis – procedura facultativa

Comisia are competenta de a stabili daca in cadrul actului medical reclamat exista un caz de malpraxis, pe baza unui raport de expertiza intocmit de catre expertul/expertii desemnati de Comisie in acest sens.

Pacientul care se considera victima unui caz de malpraxis sau, dupa caz, succesorii persoanei decedate in urma unui caz de malpraxis pot sesiza Comisia, care stabileste daca exista un caz de malpraxis, in termen de 3 luni de la sesizare. In acest sens, Comisia desemneaza un expert/grup de experti care intocmeste un raport asupra cazului, pe baza caruia Comisia va lua decizia.

Decizia Comisiei poate fi atacata in termen de 15 zile de la comunicare, de orice persoana implicata (pacient, medic, asigurator etc.) la Judecatoria in raza careia a avut loc actul de malpraxis reclamat.

Daca se stabileste ca a existat un caz de malpraxis, persoana vatamata poate solicita instantei acordarea de despagubiri.

Procedura in fata instantei

Persoana interesata poate sesiza direct instanta de judecata (civila sau penala, in functie de situatie), nefiind obligata ca in prealabil sa parcurga procedura in fata Comisiei.

In acest caz, reclamantul va trebui sa dovedeasca existenta unui caz de malpraxis, nucleul probatoriului in acest sens fiind, bineinteles, raportul de expertiza medico-legala. “Oricat de clara ar parea greseala din documentele medicale, fara raport de expertiza este aproape imposibila dovedirea malpraxisului reclamat”.

Cel de-al doilea pas ar fi, conform avocatului, dovedirea prejudiciului in vederea obtinerii de despagubiri. In aceste situatii, numai instanta de judecata poate obliga persoanele responsabile la plata despagubirilor pentru prejudiciul cauzat prin actul de malpraxis.

Asadar, reclamantul trebuie sa arate instantei ca actul de malpraxis i-a cauzat un prejudiciu moral (dureri fizice, suferinte psihice, restrangerea posibilitatii victimei de a se bucura de viata) si/sau material (sumele de bani platite pentru o interventie chirurgicala care a esuat)si sa arate intinderea acestui prejudiciu.

In timp ce prejudiciul material este simplu de dovedit prin acte, prejudiciul moral este lasat la latitudinea instantei. “Asupra daunelor morale, instanta este chemata sa statueze in echitate pentru a acorda despagubiri apte sa constituie o satisfactie echitabila si proportionala cu suferinta victimei, in functie de imprejurarile concrete ale cauzei, neavand la dispozitie criterii matematice sau economice”.