Limba spaniolă numită uneori și limba castiliană (castellano), este o limbă romanică din subgrupul iberic. Este una dintre cele șase limbi oficiale ale Organizației Națiunilor Unite. Se situează pe locul doi in topul celor mai vorbite limbi din lume, fiind precedată doar de mandarină. Spaniola ocupă, de asemenea, locul doi în topul celor mai studiate limbi din lume, fiind învățată de cel puțin 14 milioane de studenți. Datorită propagării sale în America, spaniola este limba neolatină care a cunoscut cea mai largă răspândire în lume. Obiectivele cursurilor sunt: - însuşirea unui vocabular general;
- dezvoltarea şi îmbunătăţirea competenţelor lingvistice: notiuni de gramatică, vocabular, abilitati de scriere, citire, ascultare şi vorbire;
- exersarea si dezvoltarea aptitudinilor de conversaţie, prin discuţii pe teme dintre cele mai diverse;
Dacă doriţi să participaţi la un curs de grup, acesta are un program stabilit de comun acord în funcție de disponibilitatea cursanților, 2 ședințe/săptămână, de luni până vineri, în intervalul 17:00-20.30. Grupele sunt formate din minim 4 şi maxim 7 cursanti. În situaţia în care vor fi mai puţin de 4 cursanţi, preţul cursului va fi recalculat. Fiecare modul cuprinde 36 ore, împărţite în 24 de şedinţe a câte 1,5 ore/şedinţă. Sala de curs este modernă şi dispune de toate dotările necesare, iar cursul poate fi achitat în 2 rate, prima la înscriere iar a doua la jumătatea cursului. Puteţi achita valoarea cursului în numerar sau prin transfer bancar. Dacă doriți să participați la unul dintre cursurile noastre sau aveți nevoie de informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați la adresele alexandra.anton@cursurisitraduceri.ro , cursurisitraduceri@gmail.com Vă aşteptăm la cursuri! |