Curs de limbă portugheză cu ACT Limba portugheză este limbă oficială în 9 țări, cu un total de 273 de milioane de vorbitori, portugheza, ocupă locul 5 în clasamentul celor mai vorbite limbi din lume. În timpul perioadei Marilor Descoperiri, marinarii portughezi au purtat cu ei această limbă în locuri îndepărtate, astăzi fiind vorbită în vechile colonii portugheze printre care Mozambic, Angola, Guineea Bissau, Capul Verde, Sao Tome și Principe, Goa și Macau. Obiectivele cursurilor sunt: - însuşirea unui vocabular general;
- dezvoltarea şi îmbunătăţirea competenţelor lingvistice: notiuni de gramatică, vocabular, abilitati de scriere, citire, ascultare şi vorbire;
- exersarea și dezvoltarea aptitudinilor de conversaţie, prin discuţii pe teme dintre cele mai diverse;
Dacă doriţi să participaţi la un curs de grup, acesta are un program stabilit de comun acord în funcție de disponibilitatea cursanților, 2 ședințe/săptămână, de luni până vineri, în intervalul 17:00-20.30. Grupele sunt formate din minim 4 şi maxim 7 cursanti. În situaţia în care vor fi mai puţin de 4 cursanţi, preţul cursului va fi recalculat. Fiecare modul cuprinde 36 ore, împărţite în 24 de şedinţe a câte 1,5 ore/şedinţă. Sala de curs este modernă şi dispune de toate dotările necesare, iar cursul poate fi achitat în 2 rate, prima la înscriere iar a doua la jumătatea cursului. Puteţi achita valoarea cursului în numerar sau prin transfer bancar. Dacă doriți să participați la unul dintre cursurile noastre sau aveți nevoie de informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați! Ne puteți contacta la adresele: alexandra.anton@cursurisitraduceri.ro , cursurisitraduceri@gmail.com Pretul cursului este de 600 RON/ modul. Va asteptam la cursuri! |