Psihoterapia copilului este o formă de psihoterapie diferită de cea a adultului care se desfăşoară în cele mai multe situaţii prin intermediul cuvântului.

Copilul îşi exprimă suferinţele psihice în alt mod decât cei mari, întrucât el nu dispune de “mecanismele de apărare” specifice adultului, de capacitatea acestuia de analiză interioară, de conştientizare a unor trăiri psihice şi de verbalizare a acestora.

În cazul copiilor mai mari de trei ani, psihoterapia se desfăşoară prin joc, modelaj, desen, poveşti, întrucât în acest fel copilul reuşeşte să-şi exprime fricile, dorinţele, trăirile sale interioare, care pot fi mai mult sau mai puţin suportabile. Situaţiile se viaţă care pot declanşa probleme la copii sunt: divorţul părinţilor, decesul unuia dintre părinţi, naşterea unui frate, schimbarea domiciliului, intrarea la grădiniţă, şcoală, schimbarea colectivului școlar, relaţii conflictuale cu educatoarea, învăţătoarea, colegii etc.

Întrucât copilul nu ştie “să pună în cuvinte” ceea ce-l nelinişteşte, el îşi exprimă suferinţa psihică prin multiple manifestări cum ar fi: enurezis, dureri de cap, greaţă, vomismente, lipsa poftei de mâncare, frici, fobii, ticuri, gelozie, minciună, furt, agresivitate, plictiseală, tristeţe, regresie la un nivel de vârstă inferior etc. Acestea sunt modalităţile prin care copilul reacţionează, aşa cum poate el, la ceea ce-l înconjoară şi la stările celorlalţi: agitaţia şi nervozitatea mamei, suprasolicitarea sau poate chiar depresia acesteia, tensiuni în cuplu etc. În acest caz consultaţia psihologică se axează pe relaţia mamă-copil, nefiind nici tatăl exclus.

Psihologul îl ajută pe copil să-şi înţeleagă stările pe care le are precum şi semnificaţia actelor sale, care de multe ori par de neînţeles pentru cei din jur şi chiar pentru el. Copilul exprimă prin joc, prin desen, întreaga sa lume interioară cu toate conţinuturile sale. Psihologul nu face altceva decât să îl ajute să le descopere şi să i le comunice copilului într-un mod în care acesta le poate înţelege. Când copilul dobândeşte semnificaţia a ceea ce face, are loc “vindecarea”.

Pentru a stabili oportunitatea unei psihoterapii pentru copil sunt necesare una sau mai multe consultaţii preliminare la care este necesară prezenţa întregii familii (copilul  nu participă la această primă întâlnire).  Apoi, în funcţie de problematică, se ia decizia începerii unei psihoterapii pentru copil; uneori (mai rar) se poate recomanda şi unuia dintre părinţi să urmeze o psihoterapie sau câteva şedinţe de consiliere.

Ca şi adultul şi copilul beneficiază de principiul confidenţialităţii, în sensul că tot ceea ce se întămplă în cabinet este “păstrat” de psiholog fără a fi divulgat de către acesta, în schimb copilul poate povesti părintelui ce s-a întâmplat în şedinţa de psihoterapie. La un anumit număr de şedinţe se stabileşte o întâlnire cu părintele,  în absenţa copilului,  cu scopul de a-i comunica acestuia diferite aspecte legate de copil, aspecte care l-ar putea ajuta în rolul de părinte.

Înainte de avea loc prima întâlnire a psihologului cu copilul, părintele este rugat să-i comunice copilului, în cuvinte simple, despre faptul că vor apela la serviciile unui psiholog.