Proiectarea stâncăriilor se face ţinând cont de conceptul architectural în care se încadrează, de culorile construcţiilor din jur, ale plantelor care colorează la rândul lor prin frunze şi flori. Stâncăria sau rocăria cere multă experienţă în alegerea materialelor folosite, a tipurilor de rocă, precum şi a plantelor ce urmează să o evidenţieze.

Rocăriile se proiectează şi se amenajează după aceleaşi principii bine definite. Modelarea terenului constă atât în modelarea unei coline cât şi a altor denivelări mai mici: un mic debleu în faţa movilei şi cel puţin încă o uşoară proeminenţă, ca un ecou al celui dintâi. Rocăriile pot fi dominant alcătuite din lespezi de piatră sau pot îmbina şi roci cu volume mai mari, de forme neregulate. Se cere, însă, o proporţie armonioasă cu mărimea colinei, de aceea rocile foarte mari şi înalte nu-şi au locul într-o astfel de compoziţie de importanţă mai mică; totuşi, nici rocile prea mărunte nu sunt indicate.

Se evită poziţionarea de pietre cu aspect piramidal, preferându-se cele la care domină dimensiunile orizontale. Şi la aceste amenajări este necesară crearea ambianţei potrivite în concordanţă cu zona climatică, microrelieful general al terenului cu unele diferenţe de nivel, vegetaţia specifică zonei. Astfel, în regiunile de şes vor domina plantele erbacee cărora li se vor asocia unii arbuşti foioşi şi subarbuşti. Introducerea coniferelor este indicată îndeosebi pentru zonele de deal şi de munte.