Trupa Hardton Afisari: 1096
Categorie: GHIDUL NUNTII >> Sonorizare nunta, DJ, formatii Vizitatori: 675
Harta: Localizare pe harta Romaniei
-------------------------
Contact: Adresa
 
Targoviste, judetul Dimbovita
-------------------------
Phone: Telefon
  0722 22 62 72
-------------------------
Web: Internet
  email: contact@hardton.com
  site: www.hardton.com
  facebook: adi.carabasel/

 
Biografie Trupa Hardton  
Detalii  

In toamna anului 1982, un chitarist si proaspat student, al carui nume este Adi Carabasel, ajunge in Bucuresti, nu cu scopul principal de a-si toci coatele pe bancile Politehnicii, ci cu intentia vadita de a infiinta o trupa rock. Aceasta initiativa se concretizeaza la scurt timp, mai precis in luna octombrie cand face cunostinta cu membri unei formatii "no name" care ii propun sa cante alaturi de ei. Ascultandu-i, a considerat ca singura persoana demna de luat in seama pentru ceea ce voia sa construiasca era tobosarul, pe nume Doru Gavrila, pe care l-a cooptat, dupa care a apelat la doi concitadini de-ai sai din Targoviste, (Geta Tudor - vocal si Geni Ghenciulescu - bas (acesta si el "boboc" al Facultatii de Petrol si Gaze din Ploiesti) sa ia parte la proiect. In aceasta formula trupa porneste la drum, iar dupa o luna este solicitata sa participe la Festivalul Rock-Jazz-Folk de la Craiova, unde obtine premiul special al juriului. Surpriza placuta a fost faptul ca, imediat dupa evolutia pe scena festivalului, trupa a fost abordata de catre doi dintre membri juriului, redactorul muzical Florin-Silviu Ursulescu si directorul "Club A" (care era si organizatorul festivalului cu acelasi nume), acestia lansand invitatia de a inregistra in Radio si respectiv, de a sustine un recital in clubul amintit. E bine de precizat pentru cei care nu au trait acele vremuri ca singurele studiouri de inregistrari din Romania erau in Radio, TVR si Electrecord. Bineinteles ca formatia a raspuns cu incantare acelor propuneri, fiind primul pas catre lumea buna a muzicii. Astfel s-au inregistrat primele piese ", Cer fara nori" si "Ritm de rock" (al carei text a trebuit sa fie modificat datorita cenzurii care nu permitea pronuntarea unor cuvinte ca "music hall", "ritm nebun" s.a.m.d. Dotarile tehnice precare, atat ale trupei cat si cele ale studioului nu au condus la un sound prea fericit.Au urmat o serie de concerte prin cluburile bucurestene (diferite fata de cele de acum, erau pur si simplu sali de spectacole de 400, 500, 600 de locuri, cu barul pe hol si fara alcool) si culminand cu Sala Polivalenta arhiplina, alaturi de alte trupe, concert in care a avut loc si debutul formatiei Compact. In primavara anului 1983 are loc prima aparitie tv, drept pentru care formatia inregistreaza alte doua piese" ,Destin" si " Drumul vietii" - aceasta avand un text facut " pe genunchi" , in 5 min. deoarece i s-a impus ca cel putin una din piese sa aiba textul cu un continut propagandistic, comunist, ceva legat de tara, popor etc. Adi refuza categoric, motivand ca sunt total neavenite astfel de texte in genul rock, dar i se " sugereaza" apoi sa faca un text macar legat de tinerete si exuberanta, lucru pe care il accepta in cele din urma, pentru a nu compromite emisiunea si astfel au aparut " minunatele" versuri.Tot in acea perioada trupa Hardton este cooptata in Cenaclul " Serbarile Scanteii Tineretului" (inlocuind formatia Rosu si Negru), in care mai evoluau Metrock (inlocuita ulterior de Progresiv Tm), Miorita, Ioan Gyuri Pascu, Gheorghe Gheorghiu, Mircea Rusu, Madalina Manole alaturi de Stefania Ghita (Alfa si Beta) si multi altii. In toamna aceluiasi an are loc prima modificare a componentei formatiei prin inlocuirea Getei Tudor cu Sanda Lacatus - o voce deosebita care a creat furori la acea vreme si care venise de la trupa Iris ce activa in Cenaclul " Flacara" in perioada respectiva. Inaintea Sandei Lacatus a mai existat o tentativa de colaborare cu o solista provenita de la Monolit - Camelia Genoveanu, dar care nu s-a adaptat stilului formatiei Hardton.Astfel s-a ajuns la suspendarea activitatii formatiei Hardton, ai carei membri au fost nevoiti sa se reorienteze catre alte modalitati de a-si castiga existenta. In anul 1997 trupa se reuneste intr-o formula noua, revenind la ideea initiala de a avea voce feminina in prim plan. Trebuie precizat ca Hardton a fost prima formatie rock din Romania care a promovat aceasta idee. In componenta Adi Carabasel-chitara, Dona Parvu-voce, Catalin Misu-chitara, Cristian Vasile-bas, Daniel Pana-tobe, formatia inregistreaza trei piese noi in TVR care sunt si difuzate la emisiunea "Intalnirea de la miezul noptii", realizata si prezentata de Petre Magdin. Neconcordantele de mentalitate si de opinie privind drumul care trebuia urmat au dus la o noua destramare a grupului. Dar vine si anul 2008 in care se reactiveaza microbul muzicii si dragostei de scena a lui Adi Carabasel, impulsionat si de alti prieteni din jurul sau care-l incurajeaza sa revina in prim-planul artistic. In aproape aceeasi componenta ca in 1997, la care au fost cooptati Cristian Lucacevschi-clape si Andra Titeica-voce, trupa apare in patru spectacole, iar evolutia sa este bine primita de catre public. Acest moment a fost un pas catre regasirea identitatii formatiei care, in 2009 a aparut la emisiunea "Atentie, se canta !", prezentata de Horia Moculescu si Alexandra Velniciuc, iar in momentul de fata a inceput inregistrarea primului album, exclusiv Hardton care va cuprinde, atat piese mai vechi, remaniate, cat si melodii noi, avand ca solista pe Rodica Iancu, ea fiind inconjurata numai de instrumentisti profesionisti care stiu ce vor de la muzica si care fac fata mai multor genuri si stiluri muzicale, chiar daca principala atractie este rock-ul. In perioada imediat urmatoare, grupul sa va canaliza pe cat mai multe aparitii tv si in fata publicului spectator. Vom reveni cu amanunte la rubrica "noutati", indata ce acestea vor exixta.

 
Galerie foto (3)
[Image #1] [Image #2] [Image #3]
 
Evenimente mondene  |  Gaze tehnice  |  Genuri de muzica  |  Jazz music  |  Modificare forma fese  |  Muzica jazz  |  Muzica spectacole  |  Piese pur  |  Piese sticla  |  Scena concert  |  Sonorizari evenimente  |  Spectacole muzica  |  Studiouri inregistrari  |  Suspendarea activitatii   |  Tobe muzicale  | 
Inapoi la GHIDUL SERVICIILOR
Email: Parola:
 


 
Nume firma  
Nume site ~ www.ghidul.ro/  
  Exemplu: www.ghidul.ro/nume-firma  
Persoana de contact  
Telefon  
Email  
  * Toate campurile sunt obligatorii.  
In cel mai scurt timp veti fi contactat de catre redactie.