Racordul suspensie cu arc este o piesă de ancorare cu siguranţă pentru profilele portante CD (CD50 / CD60), confecţionată prin debitare şi ambutisare din tablă zincată de oţel cu grosimea de 0,7 mm. Este elementul de fixare elastică pentru tijele de susţinere a profilelor de tip CD ce susţin tavanul fals din gips-carton şi au un grad de încărcare mediu. Forma capătului piesei este concepută astfel încât să aibă o prindere mai sigură decât piesele simple de ancorare. Tehnica de ancorare poate absorbi deformările sau mişcările obişnuite ale structurii suport fără deterioarea plafoanelor suspendate (orizontale sau înclinate). |