În urma analizei situaţiei dentare, medicul va recomanda tipul de restaurare cel mai indicat fiecărui dinte sau grup de dinți, inclusiv pentru dinții lipsă, în funcţie de: istoricul medical, localizarea afecţiunii, estetica dorită, forţa de masticaţie aplicată pe dintele respectiv, caracteristicile materialelor folosite, starea de igienă dentară.

Protetica dentară fixă

Coroane dentare

Coroana dentară este un tip de restaurare indirectă (nu se realizeazӑ în cabinetul dentar), ce acoperă în totalitate un dinte natural sau bontul unui implant dentar.

Coroanele au rolul de a reda forma naturală şi/sau funcţionalitatea unui dinte.

Acest tip de restaurare dentară este indicată în urmӑtoarele cazuri (dar nu se limitază la acestea):

• dintele prezintă leziuni carioase extinse , iar structurile dentare sănătoase rămase sunt insuficiente pentru realizarea unei obturaţii coronare (plombă) sau înscrustaţie – în general, orice dinte care păstrează mai puţin de 50% din materialul natural necesită reconstrucţie coronară prin coroana de acoperire;
• dintele a suferit o fractură și nu poate fi restaurat prin tehnici adezive, utilizând materiale compozite;
• de asemenea, în cazul leziunilor carioase extinse, pacientul poate opta pentru o coroană de acoperire, care oferă dintelui respectiv un plus de rezistenţă şi protecţie împotriva şocurilor mecanice din timpul masticaţiei;
• coroanele sunt utilizate şi pentru ancorarea punţilor dentare, în cazul existenţei unei breşe edentate (lipsa unui dinte);
• tratamentul endodontic – de canal radicular este recomandat să se finalizeze cu aplicarea unei coroane dentare, pentru a proteja dintele vulnerabil împotriva şocurilor mecanice din timpul masticaţiei;
• bruxismul, dieta deficitarӑ şi eroziunea dentară pot duce la pierderi din structura dintelui, iar coroana devine singura opţiune viabilă de restaurare;
• estetica dentară – atunci când dintele respectiv nu prezintă o estetică satisfăcătoare pentru pacient, prin: Culoare inestetică = discromii, distrofii, displazii, obturaţii de compozit inestetice, Poziţionare necorespunzӑtoare a dintelui pe arcadӑ – atunci când tratamentul ortodontic este refuzat.

Alegerea tipului de Coroană Ceramică (mai exact al suportului pentru ceramică) se va lua împreuna cu medicul.

Punți dentare

Punţile dentare sunt lucrări fixe care restabilesc integritatea arcadelor dentare, în lipsa unui anumit număr de dinţi.

Este formată din coroane pentru dinţii lipsă şi coroane pentru dinţii care delimitează şi pe care se fixează puntea dentară.

Protetica dentară mobilă

Proteza Totală Acrilică

Proteza totală acrilică este metoda clasică, rapidă şi economică de protezare în cazul edentaţiei totale (lipsa tuturor dinţilor de pe o arcadă). Rolul acestora este de a reda funcţionalitatea (masticaţie, vorbire, etc) şi aspectul estetic,  îmbunătăţind calitatea vieţii pacienţilor.

Proteza totală este realizată dintr-o bază dură, asemănătoare coloristic cu gingia si un set complet de dinţi falşi (pot fi din material acrilic sau ceramic). Protezarea totală redă pacienţilor edentaţi funcţii vitale cum ar fi:

Masticaţia  –  pacienţii pot mesteca mult mai bine alimente mai diversificate.

Fonaţia – îmbunătăţeşte pronunţia cuvintelor.

Estetica – reprezentând un soport pentru obraji şi buze anulează aspectul înbătrânit caracteristic

pacienţilor edentaţi, redă zâmbetul.

Proteza Parțială Acrilică

Este foarte asemănătoare cu proteza Totală  acrilică, fiind folosită atunci când pacientul mai prezintă dinţi restanţi, dar care sunt insuficienţi pentru realizarea unei Punţi dentare (lucrare fixă). Proteza parțial acrilică este de obicei fixată/legată de ceilalţi dinţi printr-o clemă metalică (croşet). Avantajul protezei mobile este acela că poate fi scoasă pentru curăţare şi este mai uşor de “mânuit” decât versiunea fixă.

Proteza Parțială Scheletată

Proteza parțială scheletată este o variantă îmbunătăţită a protezei parţiale acrilice. Mare parte din  baza acrilică, voluminoasă a protezei parţiale acrilice este înlocuită în cazul protezei scheletate cu o bază metalică, mai rezistentă, mai puţin voluminoasă şi deci mai uşor de acceptat de către pacient. În fapt, proteza parțială acrilică ar trebui utilizată doar în scop provizoriu, până la realizarea unei proteze parţiale scheletate.  Ca şi avantaje faţă de clasica proteză partială acrilică, pe langă acceptabilitatea mai mare din partea pacientului, proteza parțială scheletată oferă si un sprijin îmbunătăţit şi o menţinere net superioară. În ultimii ani au fost concepute o serie de modalităţi, denumite sisteme speciale de menţinere şi stabilizare, prin care proteza parțială scheletată a devenit şi net superioară din punct de vedere estetic (nu mai sunt vizibile porţiunile metalice ale acesteia).