Daca am urma canoanele clasificarilor stilistice am defini pictura Doinei Botez precum o pictura de matrice expresionista.

 Fara îndoiala, artista si-a sintonizat auzul la impalpabilele si neauzitele strigate din tablourile lui Munch. Le-a îndulcit însa tensiunea filtrându-le prin gamele coloristice ale lui Baba si Ciucurencu, într-o ciudata combinatie originala, plina de vivacitate. Expresionismul sau ar fi deci temperat de o înclinatie spre contemplatie, care face ca imaginile artistice sa aiba oarecum caracterul unor radiografii colorate ale unor stari de spirit proiectate în exterior, în oameni si în peisaj. Pâcle inefabile contribuie uneori la estomparea tensiunilor latente sugerate de colturozitatea peisajelor sau figurilor umane. Contururile se încheaga în forme clar definite doar atunci când lumina solara se impune, când memoria are repere precise, când orizontul se limpezeste.

Aceasta oscilatie a Doinei Botez între nebulos si claritate, între dinamica si miscare congelata mi se pare a fi marturia unei cautari având ca scop, nu perfectionarea tehnica a mijlocului pictural de comunicare, ci identificarea cadrului psihologic al comunicarii si materializarea lui într-o imagine cu atribute sugestive. Ne aflam, fara îndoiala între hotarele comunicarii artistice de calitate, a comunicarii impregnate de sensuri si umanitate.

Grigore Arbore Venetia, 1998