Milonga a fost inaintasul Tangoului. La inceputul secolului 20, Milonga (in care exista miscarea specifica scurta si oprita de cap si de umeri) era dansata in sali mici de inalta societate din Brazilia. "The dandies" (baietii in voga) au schimbat dansul in doua directii. In primul rand au schimbat asa numita "Polka rhythm" in "Habanere rhythm" si l-au denumit Tango deoarece numele de Milonga amitea prea mult de "Barria de Las Ranas" unul din ghetourile Buenos Aires-ului. Din 1900 mai multi amatori din comunitatea argentiniana au incercat fara succes sa introduca Tangoul (36 de masuri pe minut) in Paris.Profesorul parizian Robert a facut eforturi uriase pentru a face Tangoul popular si totusi drumul nu a fost pavat cu trandafiri. Au fost multi adepti dar si multi oponenti. In special episcopii francezi erau impotriva dansului, ei atragand atentia asupra naturii tentante si senzuale a acestuia, dansatorii punand in pericol sfintele invataturi bisericesti.Tangoul nu a fost acceptat nici la Londra, fiind considerat un dans erotic.In 1907 dupa cateva schimbari de stil si in urma unui concurs de dans din Riviera Franceza unde dansatorii au fost foarte apreciati, Tango-ul a fost acceptat atat la Paris cat si la Londra la petreceri - ceaiuri sau cine dansante, ("Tango teas" "Tango Soupier"), care aveau ca invitati dansatori profesionisti. Pana si presa din SUA era scandalizata. In 30 mai 1915 in New York Times se publica un articol cu titlul "Pericolul Tangoului, mai mare decat Imperialismul German"In 1924 dr. Boheme din New York a descoperit si o noua boala: "the Tango-foot".Masura muzicala este de 4/4, tempoul fiind de 30-33 masuri pe minut. Caracterul dansului este dat de miscarile sincopate si de pauzele dramatice, iar maniera de abordare depinde in mare masura de abilitatea dansatorilor de a se adapta caracterului pasional al acestuia. Este un dans plin de personalitate, cu multa traire interioara care invaluie publicul cu parfumul sau.