Perioada de început al secolului al XVIII-lea, în pofida unor greutăţi generate mai ales de instaurarea domniilor fanariote – când domnitorii deveniseră practic funcÅ£ionari ai sultanului ÅŸi erau schimbaÅ£i relativ des –, a însemnat totuÅŸi pentru BucureÅŸti ani în care dezvoltarea economică ÅŸi culturală s-a bucurat de un anumit succes. S-au construit manufacturi, s-au înmulÅ£it meÅŸteÅŸugurile ÅŸi a crescut numărul meÅŸteÅŸugarilor, s-au întemeiat noi lăcaÅŸuri bisericeÅŸti, ÅŸcoli, spitale ÅŸi aÅŸezăminte filantropice. „Niciodată nu s-au ridicat în BucureÅŸti ÅŸi în împrejurimile lui mai multe lăcaÅŸuri bisericeÅŸti ca în epoca fanariotă. Se înalţă ctitorii noi, «din pajiÅŸte», cum se spunea pe atunci, sau se înlocuiesc cele vechi, de lemn sau de «piatră»,însă dărăpănate. Circa ÅŸaptezeci de asemenea lăcaÅŸuri datează din răstimpul amintit ÅŸi multe din ele, prin pisaniile lor, ne ajută să precizăm cronologia creÅŸterii treptate a oraÅŸului, a formării de noi mahalale. Construiesc toate categoriile sociale, de la domn până la orăşenii de rând, de la vlădică până la opinca.În anii primului pătrar al secolului al XVIII-lea s-a născut ÅŸi mahalaua FoiÅŸorului.Numele de FoiÅŸorului, atribuit atât străzii cât ÅŸi, într-un sens mai larg, cartierului în care este situată Biserica FoiÅŸor, se datorează unei impresionante construcÅ£ii – un foiÅŸor – ridicată de domnitorul Nicolae Mavrocordat spre sfârÅŸitul celui de-al doilea deceniu al secolului al XVIII-lea. „La suburbia FoiÅŸoru, culoarea de Albastru – scria D. Pappazoglu, la aproape un secol ÅŸi jumătate de la ridicarea construcÅ£iei –, în curtea Bisericii se văd frumoasele ruine ale palatului Doamnei lui N. Mavrocordat ..., care ÅŸedea acolo ÅŸi de acolo printr-un coridor [un foiÅŸor lung cu acoperiÅŸ] peste toată lunca DâmboviÅ£ei se comunica cu Mănăstirea VăcăreÅŸti“ . Åži tot lui D. Pappazoglu îi datorăm descrierea foiÅŸorului domniÅ£ei Smaranda, soÅ£ia domnitorului Nicolae Mavrocordat, descriere făcută, aÅŸa cum el însuÅŸi mărturiseÅŸte, după spusele bătrânilor vechii mahalale, transmise din generaÅ£ie în generaÅ£ie: „Acest foiÅŸor era ridicat pe mai mulÅ£i stâlpi, pe un spaÅ£iu de o jumătate de oră călătorie, ÅŸi cu ferestre în amândouă laturile ÅŸi continua lungimea lui peste lunci, peste grădini ÅŸi chiar peste apa DâmboviÅ£ei“  spre palatul domnitorului aflat la VăcăreÅŸti.Pe locul unde se afla palatul domniÅ£ei Smaranda s-a pus, la 1718, ÅŸi piatra de temelie pentru biserica ce va fi cunoscută sub numele de FoiÅŸor. Casele domneÅŸti nu au rezistat timpului; nu s-au păstrat nici casele dregătorilor domneÅŸti cu foiÅŸoare ridicate pe buza dealului pentru „frumoasă priveală“ în jos, spre meandrele DâmboviÅ£ei ÅŸi spre palatele din centrul BucureÅŸtilor, ce abia se ghiceau printr-o mare de verdeaţă; a rămas însă până astăzi biserica ÅŸi, bineînÅ£eles, foiÅŸorul clopotniţă.