Teoria homeopatiei a fost dezvoltata de medicul saxon Samuel Hahnemann (1755–1843), enuntata în 1796 si extinsa în 1810 în lucrarea Organon der Heilkunst („Organon-ul artei de a vindeca”), în urma experimentelor pe oameni sanatosi cu substante diferite, care au indus simptome asemanatoare cu simptomele prezentate de bolnavi.

Homeopatia este o ramura a medicinei care se ocupa cu tratamentul bolilor prin stimularea capacitatii de vindecare a organismului precum si cu prevenirea aparitiei afectiunilor la cei predispusi. Homeopatia abordeaza omul ca întreg, încercînd sa trateze tinînd cont de acest întreg si de evolutia sa dinamica. Vindecarea este conceputa în homeopatie ca o restaurare rapida, blînda si permanenta a sanatatii prin anihilarea bolii în toata extinderea sa. Esenta homeopatiei este principiul similitudinii. Acest principiu poate fi sintetizat în formula similia similibus curantur. El a fost cunoscut înca de pe vremea lui Hipocrate. Similitudinea consta în faptul ca totalitatea simptomelor si semnelor de boala prezente la un pacient pot fi vindecate de o substanta capabila sa produca simptome similare unei persoane sanatoase. Doar principiul similitudinii este cel care caracterizeaza aceasta modalitate terapeutica, diferentiind-o de alte metode.

În prezent homeopatia are o larga raspândire pe plan mondial si este practicata în cadru legal, organizat în mod oficial, de catre medici cu drept de practica, în 17 tari si în mod curent în peste 80 de tari, iar în România este recunoscuta de Ministerul Sanatatii si practicata oficial numai de medici cu pregatire postuniversitara de specialitate.
 
 
 
Remedii Homeopate
 
Tincturile primare
Solutiile
Solutiile oftalmice
Solutiile injectabile
Unguentele
Supozitoarele
Trituratiile
Tabletele
Globulele
 
 
Remediile homeopate sunt substante diluate si dinamizate prescrise dupa legea similitudinii în doze de obicei infinitezimale. Farmacopeea franceza defineste medicamentele homeopate ca preparate obtinute prin metoda dilutiilor succesive