Aduc astăzi un discu?ie un alt tabu al educa?iei, contactul fizic ?i emo?ional cu adolescentul din familie. Cu siguran?ă că tot ceea ce am înva?at, am văzut, am sim?it, s-a a?ezat bine în mintea de copil, apoi în cea de adolescent ?i apoi de adult cu responsabilită?i. Am întâlnit părin?i care sus?in că după 10-12 ani, nu ne mai pupăm copilul, că nu mai are nevoie, că se ru?inează să mai facă astfel de gesturi, ba chiar că nu î?i mai dore?te copilul. Copilul, este un adolescent sau preadolescent, care are o perioadă plină de frămantări interne, de întrebări care îl bântuie zi ?i noapte ?i nu-i dau pace. Pe de-o parte î?i dore?te să fie mai independent, să facă lucrurile cum î?i dore?te, de la alegerea hainelor cu care se îmbracă până la cercul de prieteni cu care să piardă timpul. Pe de altă parte, toate aceste frămâmtări îl fac con?tient că totu?i are încă nevoie de familie, de îndrumarea ?i sus?inerea ei ?i de aici apare un conflict la nivel mental, emo?ional. Imagina?ia lui este foarte bogată ?i este fantastic în elaborarea de scenarii, în a da verdicte: nimeni nu mă în?elege, nimeni nu mă iube?te, nimeni nu mă vede exact a?a cum sunt. Urmarea: apar primele insomnii, parca numai noaptea mintea se apucă să facă scenarii. Programul la ?coală este ?i el destul de solicitant; dacă tot a emis declara?ia de independen?ă familia îi dă ocazia să experimenteze ?i alte responsabilită?i (făcutul curăteniei în camera proprie, ajutorul pe care trebuie sa-l acorde in activită?ile din familie).

Deprivarea de somn duce, inevitabil la o oboseală cronică, care începe ?i macină fizic integritatea persoanei. Treptat apar durerile de cap, ale diferitelor păr?i ale corpului. Apare lipsa de dorin?ă în a mai face activită?i fizice, de a te implica în contactul cu alte persoane, pe scurt, depresia. Dar este un alt subiect căruia îi voi dedica un articol integral. Mai vine ?i internetul ca sursa de idei, de informa?ii nu întotdeauna filtrate, iar noi, ca părin?i ne aflăm, poate, în fa?a unei dileme: cine este persoana din fa?a mea? Unde este copilul cuminte ?i ascultător care nu-mi ie?ea din cuvânt, care nu avea idei proprii ?i cu care mă în?elegeam bine? Momentul trecerii de la nivelul de copil cuminte la cel de adolescent răzvrătit este aproape insesizabil pentru părinte, care, luat de avalan?a de responsabilită?i cotidiene uită să men?ină acela?i contact cu copilul lui. Mul?i părin?i uită de aspectul emo?ional al rela?iei cu copiii lor: nu îi mai măngâie ?i nu îi mai iau în bra?e, dialogul lor este sec ?i limitat la întrebări de genul cum a fost la ?coala, ?i-ai făcut lec?iile. Din păcate, lipsa contactului emo?ional autentic duce spre apari?ia dependen?elor în via?a adolescen?ilor (fumatul, consumul de bauturi alcoolice, droguri, folosirea internetului în mod excesiv). Sigur că nu este u?or nici pentru părintele care are un ?ef stresant, sau un job care îl solicită foarte mult, care face curat, trebuie să se gândească ?i ce face de mâncare, ?i care, odată ajuns acasă, trebuie să intre în alte roluri: părinte (eventual există ?i mai mul?i copii), so?, prieten. În multe familii la ora actuală a dispărut aproape total rolul de prieteni, nu mai avem grijă să apar?inem decât comunită?ii de la locul de muncă ?i cel al familiei stricte. Sigur, dacă ai copiii mici, prezen?a ta acasă este mai urgentă ?i mai cheltuitoare de timp, uitând altfel de necesită?ile proprii. ?tiu că nu este u?or să navighezi pe cursul vie?ii dar dacă am reu?i să ne facem programul astfel încât să petrecem timp de calitate cu fiecare copil, cu partenerul, cu noi în?ine, totul ar fi mai echilibrat, energia noastră interioară ar putea fi la cote maxime. Timp de calitate cu adolescentul tău înseamnă: a juca un joc împreuna, a-i povesti copilaria ?i adolescen?a proprie, a sta îmbră?i?a?i căteva momente, a vă privi efectiv ochi în ochi. Pute?i găsi prieteni, rude care să se ocupe de copilul mai mic ?i să ie?i?i cu cel mare la o plimbare cu bicicleta, la o cumpărătură, la un suc de vorbă. Folosi?i mai des cuvântul te iubesc, accepta?i-vă adolescentul cu bune ?i cu mai pu?in bune, aminti?i-vă de propria adolescen?ă ?i cum a?i fi vrut să se poartă părin?ii vo?tri cu voi. Con?tientiza?i gre?elile lor ?i nu le repeta?i în via?ă cu adolescentul vostru. Apela?i la ajutor în momentul în care sim?i?i că nu mai pute?i sa face?i fată solicitărilor ?i, în acela?i timp, respecta?i-vă ?i iubi?i-vă pe voi ! Un părinte echilibrat înseamnă cu siguran?ă un adolescent echilibrat, care reu?e?te să-?i găsească alături de familie sprijinul ?i nu în cadrul grupului de prieteni.

Lasă un comentariu sau trimite o întrebare care te framântă la: cristina@newpsychology.ro