Despre integrarea senzorială

In cadrul Gradiniţei „PANDA” atenţia educatorului este îndreptată spre cunoaşterea copilului şi din alt punct de vedere, şi anume acela al integrării senzoriale, deoarece în calitatea noastra de educatori trebuie să începem să-i privim altfel, cu ceea ce ne place nouă să numim „ochelari SI”.

Integrarea senzorială este organizarea informaţiei trimisă de senzori pentru a fi folosită. Cele şapte sisteme senzoriale sunt responsabile pentru detectarea semnalelor vizuale, a sunetelor, mirosurilor, gusturilor, temperaturilor, durerii, poziţiei şi mişcarii corpului. Creierul işi formeaza o imagine combinată a acestor informaţii pentru ca şi corpul să inţeleagă ceea ce se petrece în jurul lui şi să reacţioneze adecvat. Simţurile noastre ne dau nouă informaţii despre corpul nostru si mediul fizic înconjurator.

Terapia de integrare senzorială este introdusă in 1972 de A.J. Ayres.

După Ayres, integrarea senzoriala este “procesul neurologic care coordonează senzaţiile organismului cu cele ale mediului astfel încât organismul să poată funcţiona în cadrul mediului.”

Integrarea senzorială presupune un echilibru între sistemul nervos central şi cel periferic.

Problemele de integrare senzorială generează tulburări de învăţare, dezvoltare şi comportament.

Disfuncţionalităţi ale integrării senzoriale conduc la dezorganizarea sistemelor :

A.J.Ayres (1979) a confirmat că, în ciuda scepticismului consumatorilor, Terapia de Integrare Senzoriala ar trebui sa aiba întâietate în faţa altor terapii.

“Poate fi dificil pentru un părinte să creadă că mersul pe o platformă cu rotile l-ar putea ajuta pe copil în vorbire, la citit sau în comportament.”

La prima vedere, s-ar părea că are nevoie de terapie prin vorbire, de lecţii de citire sau de mai multă disciplină.

Insă creierul este atât de complex, încât operaţiile realizate nu sunt niciodată vizibile la suprafaţă. Dacă vorbirea, cititul şi comportamentul sunt deficitare pe fondul unei disfunctionalităţi a creierului, atunci e normal să se creeze o bază pe care creierul să funcţioneze mai bine.

Daca terapia şi-a îndeplinit funcţiile, iar copilul încă întâmpină dificultăţi, poate fi nevoie de asistenţă specială.

Pentru cei mai mulţi copii, integrarea senzorială se dezvoltă din activităţile obişnuite întreprinse în copilărie. Dar pentru unii copii, integrarea senzorială nu se dezvoltă aşa eficient cum ar trebui. Aceasta poartă numele de disfuncţie în integrarea senzorială. Când procesul nu are loc în mod firesc, apar probleme în învăţare, în exercitarea abilităţilor motorii şi în comportament.

Pâna la vârsta de 7 ani creierul este, în primul rând, o maşină de prelucrat informaţii. Un copil mic nu are prea multe gânduri şi idei despre lucruri. El, este în totalitate preocupat de a le percepe, mişcându-se astfel în funcţie de această percepţie. Reacţiile copilului sunt mai mult motrice decât gândite. De aceea primii 7 ani se numesc perioada de dezvoltare senzo- motrica. Dacă procesele senzo-motrice au fost bine organizate în primii 7 ani de zile, atunci copilul va putea învăţa şi se va putea comporta adecvat.

Integrarea senzorială este cea mai importantă metodă de prelucrare a informaţiilor. Putem astfel spune că informaţiile senzoriale sunt hrană pentru creier, adică acestea compun energia necesară creierului pentru a putea conduce toate funcţiile corpului. Toată musculatura organelor vitale, ţesuturilor şi organele sistemelor senzoriale trimit informaţii spre creier. Sistemul nervos foloseşte aceste informaţii pentru a produce un răspuns adecvat.

Natura a creat creierul în aşa fel încât acesta să fie capabil să se dezvolte singur prin activitate fizică. Unii copii, deşi sunt afectaţi de tulburări de integrare senzorială, totuşi sunt capabili de a se stimula singuri de-a lungul perioadei lor de dezvoltare, nefiind nevoie de intevenţie terapeutică. Dar dacă un copil suferă de tulburări în integrarea senzorială aşa de masive încât îi afectează dezvoltarea şi activităţile zilnice, dar şi comportamentul, acesta va avea nevoie de terapie specială. Un copil cu tulburări de integrare senzorială nu se poate acomoda unui mediu de viaţă normal într-un mod efectiv, corespunzător şi satisfăcător, pentru că sistemul nervos central al copilului nu a dezvoltat acele procese care trebuie să integreze informaţiile din mediul său înconjurător. El va avea nevoie de un mediu în jurul său, croit special pentru capacităţiile lui, astfel creierul având posibilitatea de a se organiza.

Terapeutul specializat în integrare senzorială deţine cunoştinţe în neurologie şi poate depista eventualele probleme din sistemele senzoriale ale copilului, formându-i un mediu adecvat de terapie, dându-i posibilitatea de a-şi stimula organizarea informaţiilor senzoriale într-un mod adecvat.

Ideea centrală a terapiei de integrare senzorială ( SI ) este controlul stimulilor senzoriali, în special a celor vestibulari si kinestezici, în aşa fel încât copilul îşi formează spontan răspunsul adaptativ, prin asta copilul integrând percepţiile senzoriale.

Terapia trebuie să se desfăşoare prin JOC.

Efectivitatea constă în posibilitatea copilului de a-şi alege singur activităţile în timp ce terapeutul controlză mediul terapeutic al acestuia.

Terapeutul nu îl învaţă pe copil modul de desfăşurare a unei activităţi, sau o abilitate motrică, dar asigură acestuia un mediu în care el poate să descopere singur aceste abilităţi.

Obiectivul central al terapeutului este îmbunătăţirea stării fizice, emoţionale şi academice a copilului.

Înainte de iniţierea terapiei, i se testează copilului gradul de eficienţă în integrarea informaţiilor senzoriale vestibulare, vizuale, tactile şi kinestezice, planificarea motrică, coordonarea mână-ochi, a reacţiilor posturale şi a motricii oculare. Se evaluează si hiper- sau hiporeactivitatea sistemelor senzoriale, percepţia auditivă şi vizuală, dar şi lateralizarea şi dominanţa funcţiilor cerebrale.

Ergoterapeutul grădiniţei „PANDA” monitorizează evoluţia senzo-motrică a copiilor din 6 în 6 luni cu ajutoriul screeningurilor.

Pe baza acestor teste şi observaţii, terapeutul intocmeşte un raport care este adus la cunoştinţa educatorului şi părintelui, în care descrie problemele găsite şi planifică terapia propriu-zisă, dacă este cazul.

Instrumentele de lucru specifice, folosite în această terapie sunt: tăblia cu roţi,leagănul-cal, hamacul, paraşuta, săculeţi tactili, plapuma cu mingi, mingi de diferite forme, mărimi, culori şi texturi, saltele şi perne, trambulina etc.

Terapia SI este caracterizată a fi o terapie holistică, care cuprinde tot corpul, toate sistemele senzoriale şi creierul. Abilitatea de a integra informaţiile senzoriale şi a reacţiona cu un răspuns adaptativ corespunzator ajută creierul să-şi organizeze şi alte funcţii cerebrale. Tocmai din această cauză toţi copiii grădiniţei „PANDA” se bucură de o oră de Integrare Senzorială pe săptămână.

Astfel, având toate acestea în vedere, depistând la timp şi cât mai devreme eventualele probleme de integrare senzorială, educatorul şi părinţii cu ajutorul terapeutului de specialitate pot interveni şi ajuta copilul să se adapteze cât mai bine în viaţa de zi cu zi.